Cercetasi in tineRETEA

Cercetasi in tineRETEA

Am rămas datoare cu un articol și pentru a nu mă prinde anul nou cu treburi neterminate, am decis că cel mai bine e sa mă înarmez cu o cană mare de cafea și răbdare și să mă apuc de scris.
La începutul verii mi-a tras cu ochiul un anunt al Ministerului Tineretului și Sportului, care invita lumea să se înscrie într-o viitoare rețea a lucrătorilor de tineret. De atunci și până azi, țin să mulțumesc celor care m-au împins de la spate să nu refuz și am să vă povestesc în câteva rânduri de ce a ajuns sa-mi fie atât de drag acest proiect. Continue reading “Cercetasi in tineRETEA”

Amintiri din Campul Național de Lupișori

Pentru că lupișorii noștri sunt veseli, sportivi, activiti, și cu siguranță prieteni cu toată lumea, nu puteau lipsi tocmai ei din Campul Național de Lupișori. S-au distrat, au învățat o groază de lucruri noi, și-au făcut prieteni și poate cel mai important își doresc încă un astfel de camp, cât mai curand. Dar mai bine citiți povestea lor:) Continue reading “Amintiri din Campul Național de Lupișori”

Iesirea de toamna a adultilor si seniorilor

Păstrând tradiţia anilor anteriori, adulţii din Centrul Local “Axente Sever” Alba Iulia s-au organizat într-un camp specific lor, şi anume, “Ieşirea de Toamnă”, ediţia a VI-a, în perioada 1-3 noiembrie. Locaţia aleasă a fost una de vis, comuna Rimetea din Judeţul Alba, la baza Pietrii Secuiului.

Continue reading “Iesirea de toamna a adultilor si seniorilor”

Festivalul Luminii 2013

Sâmbătă, pe 25 mai, cercetașii din grupul nostru au organizat a patra ediție a Festivalului Luminii între poarta I și poarta a III-a ale Cetății. Festivalul Luminii este “un altfel de festival”, un eveniment organizat de cercetași în peste 20 de localități din România, prin care ne propunem să îi încurajăm pe albaiulieni să se deconecteze, chiar dacă doar pentru câteva minute, de grijile cotidiene și să își amintească de existenţa lucrurilor mărunte care le pot face clipa, ziua sau viața mai bună, lucruri pe care, de multe ori din grabă, le ignorăm.

Continue reading “Festivalul Luminii 2013”

Tradiţia continuă – la Roica, de 22 februarie

Data de 22 februarie are o semnificaţie aparte pentru orice cercetaş, reprezentând ziua de naştere a fondatorului cercetăşiei în lume – Robert Baden-Powell. Pe lângă tradiţia aniversării fondatorului, pentru noi, Roica a devenit locul din fiecare an pe care îl vizităm cu această ocazie.

Continue reading “Tradiţia continuă – la Roica, de 22 februarie”