Ieşirea de toamnă a adulţilor

Ieşirea de toamnă a adulţilor (seniori şi lideri) din Centrul nostru Local a devenit, de câţiva ani încoace, un eveniment cu tradiţie, pe care încercăm să nu-l ratăm. E un moment bun să analizăm ce am făcut în anul cercetăşesc ce tocmai s-a încheiat, dar şi să pornim idei noi de activităţi şi proiecte sau invenţii care să ne facă viaţa mai uşoară. Continue reading “Ieşirea de toamnă a adulţilor”

De-acum suntem majori

Cu ocazia împlinirii celor 18 ani de la înfiinţarea Centrului Local „Axente Sever” din Alba Iulia, am dorit să organizăm o activitate pentru a sărbători alături de locuitorii oraşului. Aşa că, ne-am adunat duminică, ne-am postat în zona Obelisc din Cetate, am amenajat locul cât mai cercetăşesc posibil şi am dat startul la un traseu cu probe, deschis pentru toate vârstele. Continue reading “De-acum suntem majori”

Reţeta unei ture în Făgăraş

Se iau 5 cercetaşi (Adi Cozma, Bogu, Popi, Adi Mogo, Nico) şi 4 zile libere (5-8 iulie) cu prognoză meteo acceptabilă. Se aşează frumos pe tren şi pe microbuz şi se trimit în Munţii Făgăraş. Se asezonează cu vârfuri înalte, nopţi la refugii, pasaje mai tehnice dar şi cărări line la înălţime. Pentru decor se aşează câteva peisaje frumoase şi se obţine o super tură cu gaşca la munte. Continue reading “Reţeta unei ture în Făgăraş”

Festivalul Luminii – ediţia a III-a

Sâmbătă seara a avut loc poate cel mai frumos și mai spiritual eveniment național pe care Cercetașii României îl organizează. Festivalul luminii, nu este doar un eveniment, ci reprezintă 2 ore în care cei prezenți sunt invitați să se bucure de liniște, de pace, de natură, de frumusețea lucrurilor mărunte. Aşa că, pe 19 mai, între Poarta I şi Poarta a III-a (zona Obelisc), am dat şi noi startul la cele 2 ore de Festival.

Continue reading “Festivalul Luminii – ediţia a III-a”