“Aseară căpitanul a încercat trecerea defileului, dar o rafală extrem de puternică de vânt venită de nicăieri a lovit corabia de stâncile ascuțite și a făcut-o țăndări. Cea mai mare parte a echipajului a fost salvată, cu excepția căpitanului, care a încercat să-și salveze corabia până în ultimul moment. Tot ce-a rămas din Walrus acum mai este ancora de la prova, pe care una din celălalte corăbii a recuperat-o de pe una din stânci.
După pierderea corabiei Walrus, fără alte opțiuni, toate corăbiile noastre au intrat în defileu și apoi s-a întâmplat ceva nemaipomenit – un zgomot teribil și o mie de trăznete au acoperit cerul pe care-l vedeam printre stânci și ne-am trezit cu totul, aproape 100 de oameni împrăștiați pe o luncă a unui pârâu aproape secat.
O flotilă întreagă lipsește – erau ultimii care trebuiau să intre în defileu și sper că echipajele Haiticului să fi scăpat cu bine de acolo. Măcar Barbă-Neagră nu ne-a găsit aici. Încă.
Vom avea nevoie de toată perseverența și iscusința noastră să ne întoarcem la ocean.” Continue reading “Pirații din Caraibe – Naufragiați în Apuseni 2017”