Pirații din Caraibe – Naufragiați în Apuseni 2017

“Aseară căpitanul a încercat trecerea defileului, dar o rafală extrem de puternică de vânt venită de nicăieri a lovit corabia de stâncile ascuțite și a făcut-o țăndări. Cea mai mare parte a echipajului a fost salvată, cu excepția căpitanului, care a încercat să-și salveze corabia până în ultimul moment. Tot ce-a rămas din Walrus acum mai este ancora de la prova, pe care una din celălalte corăbii a recuperat-o de pe una din stânci.

După pierderea corabiei Walrus, fără alte opțiuni, toate corăbiile noastre au intrat în defileu și apoi s-a întâmplat ceva nemaipomenit – un zgomot teribil și o mie de trăznete au acoperit cerul pe care-l vedeam printre stânci și ne-am trezit cu totul, aproape 100 de oameni împrăștiați pe o luncă a unui pârâu aproape secat.

O flotilă întreagă lipsește – erau ultimii care trebuiau să intre în defileu și sper că echipajele Haiticului să fi scăpat cu bine de acolo. Măcar Barbă-Neagră nu ne-a găsit aici. Încă.

Vom avea nevoie de toată perseverența și iscusința noastră să ne întoarcem la ocean.”

Jurnalului doamnei doctor Livesey, medic pe Walrus,, 18 decembrie 1752

F27B0478Ne-am dat întâlnire și în aceast an, cercetași de toate vârstele din Alba Iulia, la Lunca Meteșului, în Apuseni, pentru a fi împreună încă o dată, în Campul Centrului Local.

Anul acesta suntem pirați, dintr-aceia marinari de cursă lungă pricepuți și neînfricați, cu o dragoste egală de libertate și de aventură, veniți tocmai din Caraibe, care printr-o încercare de a scăpa de Barbă Neagră au trecut printr-un portal format în timpul unei furtuni chiar șa noi în Apuseni. În încercarea de a ne repara navele și a naviga înnapoi spre casă, ne-am ridicat o tabără pe locul unor băștinași si cu ajutorul lor am reușit în câteva zile să avem toate cele necesare campării.

Suntem curioși să găsim secretele și bogățiile Lumii Noi și să-i cunoaștem oamenii, așa că am pregătit un moment tocmai special pentru încercarea de a realiza acest lucru. Sâmbătă, 2 septembrie, vă invităm cu mare drag să ne faceți o vizită, între 11 dimineața și 4 dupămasa. Noi promitem să vă povestim toate aventurile noastre și sperăm le auzim și pe ale voastre. 

Locația este Lunca Meteșului, la aproximativ 20km de Alba Iulia, la ieșirea din sat, pe partea stangă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.