Azi începe campul nostru de vară, intitulat Apuseni eXperiment, a cărui poveste este că noi, cercetători, oameni de știință, plecăm spre stația spațială Accelerated Protons, dar, pe drum, suntem trași într-o gaură de vierme și de acolo începe aventura noastră. Continue reading “Plecăm în Apuseni”
Cheile Râmeţului – senzaţii tari
Pentru exploratorii din centrul nostru local a fost plănuită o ieşire în Cheile Râmeţului pentru duminica trecută la care au fost invitaţi si seniori sau lideri care doreau să îşi mai dezmorţească picioarele. Nu ştim încă din ce motive, dar duminică dimineaţa în autogară era doar Yeti. Ne-a sunat că el pleacă cu autobuzul şi că ne aşteaptă la cabana Râmeţ până la 11. Bogdi cu Iuli şi cu mine ne-am hotărât să mergem. Ne-am împachetat repede ceva haine am luat ce am găsit prin frigidere şi am fost gata de drum. Bogdan a fost şofer iar în jur de 10 jumate am plecat din Alba.
Festivalul Luminii 2010
Sambata, 13 martie 2010 a fost ziua dedicata Festivalului Luminii. La 16:30 a fost ora de intalnire in parcul Custozza, ca sa incepem sa aranjam cutiutele. Temerari, exploratori, seniori si lideri au fost prezenti la ora stabilita. Cu o zi inainte a nins un pic prin Alba Iulia asa ca ne era putin teama ca nu cumva vremea sa ne strice planurile. Nu a nins, dar de la o vreme a inceput sa bata vantul si cutiutele noastre zburau care incotro. Nici lumanarile nu era suficient de grele pentru a le tine locului, asa ca am apelat la pietrisul de pe un drum din apropiere. Continue reading “Festivalul Luminii 2010”
Pregătiri pentru “Festivalul Luminii”
Festivalul Luminii este o activitate initiata acum cativa ani la Cluj, iar din 2008 a devenit un festival sincron, desfasurat in acelasi timp in mai multe orase din tara. Data initiala a festivalului, era undeva prin decembrie, inainte de Craciun si avea ca idee descoperirea frumusetii lucrurilor marunte, dorind sa se creeze o atmosfera placuta cu ajutorul cutiutelor de hartie cu lumanari aprinse, muzica, ceai cald, arta teatrala, jocuri. Continue reading “Pregătiri pentru “Festivalul Luminii””