Cheile Râmeţului – senzaţii tari

Pentru exploratorii din centrul nostru local a fost plănuită o ieşire în Cheile Râmeţului pentru duminica trecută la care au fost invitaţi si seniori sau lideri care doreau să îşi mai dezmorţească picioarele. Nu ştim încă din ce motive, dar duminică dimineaţa în autogară era doar Yeti. Ne-a sunat că el pleacă cu autobuzul şi că ne aşteaptă la cabana Râmeţ până la 11. Bogdi cu Iuli şi cu mine ne-am hotărât să mergem. Ne-am împachetat repede ceva haine am luat ce am găsit prin frigidere şi am fost gata de drum. Bogdan a fost şofer iar în jur de 10 jumate am plecat din Alba.

Cheile Râmeţului

La Râmeţ agitaţie mare, doar era duminică şi vreme bună. L-am recuperat şi pe Andrei şi am pornit la drum. Planul era să traversăm cheile prin apă, ajungem la satul Cheia şi ne întoarcem pe deasupra cheilor pe traseul numit “Brâna Caprei”. Până la primul portal a fost lejer, nu ne-am udat, dar de aici încolo am fost nevoiţi să trecem prin apă ajutaţi de nişte cabluri învechite, dar rezistente. La Cheia am aprins un mic foc şi am prăjit nişte ciuperci cu slană şi brânză şi ceapă asezonate cu ceva fructe şi ciocolată.

Cu forţele recăpătate ne-am întors până la locul de unde pornea traseul prin chei. Iuli (singura care a mai fost pe acolo) îşi amintea cum că ar fi nişte trecători mai solicitante ca să zicem aşa, dar nu ştiam nici unu exact la ce se referea. Cărarea urcă uşor pe lângă un grohotiş şi nu după mult timp ne întâlnim cu prietenele noastre cabluri. Nu mai ştiu câte porţiuni din astea au fost, dar de 2 sigur îmi aduc aminte. Yeti deschidea traseul, urmam fetele, iar Bogdan rămânea ultimul ca să ne filmeze şi să facă poze. Nu credeam nici unul dintre noi că aşa aproape de casă poţi trăi senzaţii aşa tari: peisaje frumoase, poteci la înălţime, adrenalină … am avut de toate.

Cine vrea să vadă cum ne-am descurcat sunt poze la Yeti. Bogdan urmează 🙂

Update: a reuşit şi Bogu să dea de Picasa. Pozele de la el aici.

Update 2 – și o poveste de la Iuli:

Caniculă şi nevoie de răcoare. Am putea merge la un ştrand dar probabil acolo stau oamenii în bazin ca puii în incubatorul de Avicola. Cercetasii din Axente Sever au ales să străbatem Cheile Râmeţului. Echipajul a fost redus, din cauze mai mult sau mai putin explicabile. Am ajuns sa mergem doar 4 lideri.

Cei ce nu au străbătut cheile în ultimii 2 ani vor descoperi cu plăcere că acele cabluri ruginite şi puşcate au fost înlocuite cu un fel de capse supradimensionate, un rând pentru picioare şi unul pentru mâini, care fac traversarea cheilor foarte uşoară. Asta până la al doilea portal, când, după cum spunea un prieten, “popou la apă”. Din fericire, în ciuda ploilor din luna Sfântului Ilie, apa era caldă şi la un nivel suficient de mic.

Traversarea ne-a luat cu totul 2 ore. Am trecut şi pe lângă pescari care au prins nişte păstrăvi picataţi parcă cu air brush-ul. Unul a fost capturat exact de la picioarele lui Bogdănel. La ce or fi tras ei acolo nu ştim 🙂

La capătul cheilor, în amonte, este satul Cheia. Un loc rupt de lume. Singura cale de acces sunt potecile de munte. Cele câteva case aranjate de-a lungul pârâului Cheia, la distanţă considerabilă una de alta, sunt părăsite. Acum 50 de ani, satul era locuit de aproximativ 60 de familii. Oamenii se ocupau cu agricultura, mai ales cu creşterea vacilor, dar şi cu morăritul, între Cheia şi Brădeşti existând două mori de apă de randament foarte bun. Această izolare a fost pe de o parte bună că a păstrat locul sălbatic, fără peturi şi antene parabolice. Pe de altă parte, satul a suferit o depopulare acută. Wikipedia spune că satul ar mai avea acum 3 locuitori. Noi nu i-am căutat. Există legende cum că locul ar fi bântuit iar imaginea bisericii abandonate şi a caselor dărăpănate încurajează aceste poveşti.

Ne-am oprit să mâncăm la o vatră de foc de unde turiştii au plecat de curând. Am făcut un foc pentru care, ca un cercetaş veritabil, am folosit un singur chibrit. Andrei a spus că nu primesc badge pentru că e în “job description”-ul fiecărui lider. Ne-am delectat cu ciuperci în jar şi slăninuţă în băţ… fiecare după regimul alimentar.

La întoarcere am luat-o pe Brâna Caprei, traseul ce merge pe deasupra firului apei. Eram a doua oară pe acel drum şi mi s-a părut la fel de spectaculor. Senzaţii tari ca-n Făgăraş la doar câţiva kilometri de Alba Iulia. În faţa noastră erau două măicuţe. Cu toată experienţa noastră la altitudine, aveam ceva emoţii pe cabluri. Ne-am uimit cum ele mergeau, în tunica lor neagră, fără probleme. Multă putere dai celor cu credinţă, Doamne!

Traseul coboară în Chei pe unde e o cruce. E povestea că un căţărător urca pe cablu, a fost întrebat cât e ora şi a lăsat dreapta de pe cablu pentru a se uita la ceas. Să-i fie ţărâna uşoară.

În jurul orei 16:00 când am coborât noi turismul de grătar era în floare. Burduhane pline de cefe de porc, peturi de bere si Cola, casetofoane care bubuiau cu văru Săndel (tot e o evoluţie faţă de Valea Prahovei unde manelele sunt în trend). Tristă imaginea, la fel de tristă şi exclamaţia lui Bogdănel: “Asta ţi-e România!”. Cabana Râmeţ era plină aşa că berea/ îngheţata au fost savurate pe iarbă.

Am ajuns acasă în jurul orei 20:00, obosiţi dar foarte încântaţi de ziua trăită!

 

 

Caniculă şi nevoie de răcoare. Am putea merge la un ştrand dar probabil acolo stau oamenii în bazin ca puii în incubatorul de Avicola. Cercetasii din Axente Sever au ales să străbatem Cheile Râmeţului. Echipajul a fost redus, din cauze mai mult sau mai putin explicabile. Am ajuns sa mergem doar 4 lideri.

 

Cei ce nu au străbătut cheile în ultimii 2 ani vor descoperi cu plăcere că acele cabluri ruginite şi puşcate au fost înlocuite cu un fel de capse supradimensionate, un rând pentru picioare şi unul pentru mâini, care fac traversarea cheilor foarte uşoară. Asta până la al doilea portal, când, după cum spunea un prieten, “popou la apă”. Din fericire, în ciuda ploilor din luna Sfântului Ilie, apa era caldă şi la un nivel suficient de mic.

 

Traversarea ne-a luat cu totul 2 ore. Am trecut şi pe lângă pescari care au prins nişte păstrăvi picataţi parcă cu air brush-ul. Unul a fost capturat exact de la picioarele lui Bogdănel. La ce or fi tras ei acolo nu ştim 🙂

 

La capătul cheilor, în amonte, este satul Cheia. Un loc rupt de lume. Singura cale de acces sunt potecile de munte. Cele câteva case aranjate de-a lungul pârâului Cheia, la distanţă considerabilă una de alta, sunt părăsite. Acum 50 de ani, satul era locuit de aproximativ 60 de familii. Oamenii se ocupau cu agricultura, mai ales cu creşterea vacilor, dar şi cu morăritul, între Cheia şi Brădeşti existând două mori de apă de randament foarte bun. Această izolare a fost pe de o parte bună că a păstrat locul sălbatic, fără peturi şi antene parabolice. Pe de altă parte, satul a suferit o depopulare acută. Wikipedia spune că satul ar mai avea acum 3 locuitori. Noi nu i-am căutat. Există legende cum că locul ar fi bântuit iar imaginea bisericii abandonate şi a caselor dărăpănate încurajează aceste poveşti.

 

Ne-am oprit să mâncăm la o vatră de foc de unde turiştii au plecat de curând. Am făcut un foc pentru care, ca un cercetaş veritabil, am folosit un singur chibrit. Andrei a spus că nu primesc badge pentru că e în “job description”-ul fiecărui lider. Ne-am delectat cu ciuperci în jar şi slăninuţă în băţ… fiecare după regimul alimentar.

 

La întoarcere am luat-o pe Brâna Caprei, traseul ce merge pe deasupra firului apei. Eram a doua oară pe acel drum şi mi s-a părut la fel de spectaculor. Senzaţii tari ca-n Făgăraş la doar câţiva kilometri de Alba Iulia. În faţa noastră erau două măicuţe. Cu toată experienţa noastră la altitudine, aveam ceva emoţii pe cabluri. Ne-am uimit cum ele mergeau, în tunica lor neagră, fără probleme. Multă putere dai celor cu credinţă, Doamne!

 

Traseul coboară în Chei pe unde e o cruce. E povestea că un căţărător urca pe cablu, a fost întrebat cât e ora şi a lăsat dreapta de pe cablu pentru a se uita la ceas. Să-i fie ţărâna uşoară.

 

În jurul orei 16:00 când am coborât noi turismul de grătar era în floare. Burduhane pline de cefe de porc, peturi de bere si Cola, casetofoane care bubuiau cu văru Săndel (tot e o evoluţie faţă de Valea Prahovei unde manelele sunt în trend). Tristă imaginea, la fel de tristă şi exclamaţia lui Bogdănel: “Asta ţi-e România!”. Cabana Râmeţ era plină aşa că berea/ îngheţata au fost savurate pe iarbă.

 

Am ajuns acasă în jurul orei 20:00, obosiţi dar foarte încântaţi de ziua trăită!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.