LOST in Retezat – Campul Național de eXploratori 2018

Cercetășia e răspândită aproape peste tot în România (așa cum e răspândită aproape peste tot în lume), și anual se întâmplă tot felul de evenimente care au participare națională și care, deși au fiecare specificul lor, au darul de a le crea cercetașilor o imagine reală despre ce înseamnă să faci parte dintr-o mișcare națională. 

Mai ales pentru eXploratori și seniori, experiențele naționale se soldează cu rețele largi de prieteni de nădejde în toate regiunile țării, și cu conștientizarea și aprecierea diferențelor între oameni diferiți din locuri diferite cu obiceiuri, firi și tradiții cercetășești.

Un astfel de eveniment a fost Campul Național de eXploratori, care-a avut loc în septembrie în Munții Retezat, unde Centrul nostru Local a fost reprezentat de o patrulă inventată ad-hoc, pe nume Reptilele sub Acoperire (sssssssssss). I-am rugat pe eXploratori să ne povestească cu cuvintele lor experiența CNeX:

Continue reading “LOST in Retezat – Campul Național de eXploratori 2018”

Autentic Românesc – Camp de părinți 2017

În weekendul 16-18 iunie a avut loc a 4-a ediție a Campului de Părinți de Cercetași în zona Geoagiului de Sus. Chiar dacă vremea nu a prea ținut cu noi, ba mai mult ne-a plouat cam mult, am reușit să redăm atmosfera unui camp cercetășesc cu dormit la cort, gătit pe patrule și una din surprizele de anul acesta, activități în comunitate. Toate activitățile din camp au fost realizate în concordanță cu tema campului, care anul acesta a fost Autentic Românesc, iar participanții, îmbrăcați în straie populare, au gătit mâncăruri tradiționale românești și și-au adus aminte versuri din repertoriul popular. Continue reading “Autentic Românesc – Camp de părinți 2017”

Roadtrip prin Africa

După ce am călătorit împreună pe tărâmuri misterioase, în Amazonia sau chiar pe Lună, anul ăsta facem ceva ușor diferit: ne montăm roți și motoare pe corturi si ne îmbarcăm în ele pentru o călătorie în jurul Africii, un continent plin de de lucruri noi și minunate, de contradicții de tot felul – o lume diferită decât cea cu care suntem obișnuiți!

După o călătorie de câteva ore (sperăm noi liniștită) cu vaporul până la Casablanca, pe coasta Mediteranei, fiecare echipaj își montează corto-mobilul și ce construcții mai avem nevoie, le punem pe toate pe roți și plecăm, în convoi, spre peripeții noi! Continue reading “Roadtrip prin Africa”

Ne mutăm în Amazonia

Începând de astăzi, ne pregătim cu mic cu mare de plecarea către Amazonia. O parte dintre șamanii vișinii, pe numele lor străvechi L’Yi-deh’ri, au plecat încă de astăzi pentru a pregăti cele necesare bunei desfășurări a Reuniunii Triburilor. Familii extinse ale Triburilor Amazoniene, vă anunțăm că veți avea parte de momente memorabile, pline de aventură și distracții.

Continue reading “Ne mutăm în Amazonia”

Călătorie KAA în spațiu

În weekend-ul trecut, am plecat pe o ploaie “mocănească” care ne-a descurajat puțin, în explorarea galaxiei, îndrumați de Kaa. Atmosfera însă, de pe nava spațială pe care ne-am îmbarcat, ne-a făcut să uităm de vremea de pe Pământ. Ba mai mult, lupișorii au fost învățați încă de la îmbarcare că norii de ploaie vor dispărea dacă bat din balme, așa că după câteva sesiuni antrenante de bătut din palme, au urmat zile de soare pline de activități.

Continue reading “Călătorie KAA în spațiu”