La începutul anului, temerarii patrulei „INOX” au realizat un plan de activitate pentru acest an. Una dintre aceste activități a fost cățăratul, așa că l-am rugat pe Bogdan și pe Paul să vină cu noi și să le arate temerarilor curajoși ce înseamnă cățăratul pe stâncă, dar și reguli de siguranță și prevenire a accidentelor atunci când cațără, asigură pe cineva sau trec doar prin apropierea cățărătorilor.
Campul de iarnă – Arieșeni 2015
Ziua de 22 februarie reprezintă un motiv de sărbătoare pentru toți cercetașii din lume. Această dată marchează nașterea fondatorului cercetășiei, lordul Robert Baden-Powell. Anul acesta am comemorat 158 de ani de la nașterea sa, și cum altfel, dacă nu printr-o ieșire cu tot centrul local la Arieșeni.
Vineri, 20 februarie, ne-am adunat cu mic, cu mare, în parcare la Electrica și, plini de nerăbdare am așteptat cele două autobuze care aveau să ne ducă până în Țara Moților, la Arieșeni!
Autobuzul lupișorilor a fost cu atmosferă de petrecere, deoarece șoferul le-a intuit buna dispoziție și i-a delectat cu muzică atât folclorică, cât și mai modernă, lupii fiind acompaniați de temerarii și liderii care petreceau alaturi de ei.
International Rover Week la Kandersteg – partea a II-a
Paul, seniorul nostru care a fost la International Rover Week s-a întors cu bine și, după câteva zile de relaxare a reușit să completeze și să ne trimită și a doua parte a jurnalului său de camp. Prima parte, aici.
Ziua 4 – A patra zi a fost o zi de recreere. Am putut sa dormim fiecare dupa bunul plac, sa mergem in oras, sa ne jucam sau sa vizitam imprejurimile. Seara, de la 19:00, a avut loc “Race the Worlds”, un concurs unde tot campul s-a adunat si a fost impartit pe echipe. Cand spun tot campul nu ma refer doar la cei de la IRW, ci la intreg KISC-ul. Eram in echipa cu temerari, exploratori si roveri de pe intreg globul pamanatesc. Continue reading “International Rover Week la Kandersteg – partea a II-a”
Living in Kandersteg is like living in a postcard!
Anul acesta se împlinesc 90 de ani de la înfiinţarea Centrului Internaţional Scout din Kandersteg. Cu acest prilej, 45 de ţări au fost invitate la Kandersteg, unde are loc International Rover Week (săptămâna internaţională a roverilor). Din păcate, au participat doar aproximativ 20 de ţări, printre care şi noi.
Din România, prin grija Echipei Naționale de Seniori (cărora le mulțumim 🙂 participă doi cercetaşi, Ioana Frîncu din Centrul Local “Adormirea Maicii Domnului” Bucureşti şi Paul Mantea, senior și tânăr lider în Centrul nostru Local. L-am rugat pe Paul să ne trimită update-uri din Kandersteg de câte ori are ocazia, și ne angajăm să le publicăm cât putem de repede după ce le primim. Mai jos, Paul ne povesteşte despre primele zile petrecute în Kandersteg. Continue reading “Living in Kandersteg is like living in a postcard!”