Living in Kandersteg is like living in a postcard!

Anul acesta se împlinesc 90 de ani de la înfiinţarea Centrului Internaţional Scout din Kandersteg. Cu acest prilej, 45 de ţări au fost invitate la Kandersteg, unde are loc International Rover Week (săptămâna internaţională a roverilor). Din păcate, au participat doar aproximativ 20 de ţări, printre care şi noi.

Din România, prin grija Echipei Naționale de Seniori (cărora le mulțumim 🙂 participă doi cercetaşi, Ioana Frîncu din Centrul Local “Adormirea Maicii Domnului” Bucureşti şi Paul Mantea, senior și tânăr lider în Centrul nostru Local. L-am rugat pe Paul să ne trimită update-uri din Kandersteg de câte ori are ocazia, și ne angajăm să le publicăm cât putem de repede după ce le primim. Mai jos, Paul ne povesteşte despre primele zile petrecute în Kandersteg.

Ziua 0 – Am plecat de pe aeroportul Bucuresti, impreună cu Ioana, la 7:20 am. In drum spre Milano, după ce am trecut de nori, am putut să văd Alpii de sus – una dintre cele mai frumoase priveliști pe care le-am putut vedea. Fiindcă zborul a durat doar două ore, am ajuns la Milano în timp util și am prins primul autobus spre gară, nefiind nevoiți să mai stăm încă o oră în aeroport.

Deși am ajuns cu 2 ore înainte de tren, am aflat că nu mai sunt locuri la clasa a 2-a, deci nu ne puteam urca în trenul acela. Am încercat, împreună cu Andrei Avram, să găsim o solutie cu rute alternative, dar nu am avut succes. După ce ne-am cumpărat biletele pentru ruta stabilită cu Andrei, am aflat că trenul nu există și că nu putem să urmăm ruta aceea. Ne-am întors, deci, în gara în care am fost inițial și am așteptat trenul de 18:30. De aici până în Berna totul a decurs cum trebuia, mai puțin întarzierea de 5 minute care ne-a făcut să pierdem trenul spre Kandersteg, așa că ne-am luat rucsacii în spate și ne-am plimbat puțin în jurul gării.

Am ajuns, în jurul orei 00:30, la recepția KISC (Kandersteg International Scout Centre). Fiind atât de târziu, aproape toată lumea dormea. Am primit o hartă a campului și, cu multe ocolișuri, am ajuns și la subcampul IRW (International Rover Week). Am mai găsit doar 2 cercetași care mai stăteau la povești și ne-au putut ghida spre cortul nostru.

Ajunși în Kandersteg (credit: Caro Kaunisaho, Finlanda)
Ajunși în Kandersteg (credit: Caro Kaunisaho, Finlanda)

Ziua 1 – Micul dejun era la 7 jumătate, deci a trebuit să ne trezim la 7. Cand am iesit din cort și m-am uitat în fată, am rămas uimit de imensitatea stâncilor care înconjoară campul. Oriunde te uiti, vezi munți. Ametit puțin de somn și de aerul tare, m-am așezat la masă. Am început să fac cunoștință cu cei din jurul meu și mi-am dat seama că stau la masă cu oameni de pe 6 continente. Singurul care lipsește e America de Nord. Sunt cercetași din Australia, Madagascar, Maldive, Libia, Finlanda, Elvetia, Bulgaria, Serbia, Spania, Portugalia, Anglia, Costa Rica, Austria, Danemarca, Suedia, Taiwan, Germania, Belgia, Paraguai și Olanda. Una dintre fetele din staff ne-a spus că urmează să facem un hike pană la un lac din apropiere și apoi vom avea ziua liberă.

Hike-ul a fost destul de ușor și ne-am deplasat relaxați. Cel mai frumos a fost când am ajuns la lacul Oeschinensee care este situat la 1.578m altitudine. Încălziți de hike și de soare, ne-am schimbat cu toții în costumele de baie și ne-am aruncat în lac. Am uitat, însă, că apa unui lac situat la altitudinea aceea nu poate fi caldă. A fost ca și cum as fi făcut baie în Sureanu.

Lacul Oeschinensee (credit: Caro Kaunisaho, Finlanda)
Lacul Oeschinensee (credit: Caro Kaunisaho, Finlanda)

După ce ne-am răcorit, ne-am intors pentru a lua parte la Seara Internatională, eveniment ce se intamplă în fiecare luni. Aici ne-am prezentat țara, am povestit despre centenar și UP, am invitat cât mai mulți cercetași la noi în tară, iar mulți dintre ei și-au arătat interesul de a ne vizita. De asemenea, am luat contact cu o mulțime de culturi și am cunoscut oameni care mi-au devenit prieteni după câteva minute.

Ziua 2 – Hike! Am plecat în hike la 9:30 dimineața. Pe drum, în timp ce avansam, peisaje din ce in ce mai frumoase ni se dezvăluiau. Din cauză că traseul întreg era de 10 ore, iar noi trebuia să îl facem in două zile, ne-am dus relaxați și ne-am axat mai mult pe făcutul pozelor și pe povești. După vreo 4 ore de mers, am ajuns la un restaurant, în mijlocul Alpilor, care arăta exact ca în povești. Și mai mare ne-a fost surprinderea când am văzut ca avea un slackline montat pe iarbă. Ne-am luat cu toții câte o înghetată și am încercat să ne dăm pe slackline :). Am intrat în vorbă cu două doamne care stăteau langă noi și le-am întrebat care este cabana Gfelalp, unde vom sta noi. Mi-a indicat un loc pe munte. Am rămas puțin uimit cand am văzut cât e de urcat, dar, când am ajuns acolo și am văzut priveliștea, mi-am dat seama că aș mai urca o dată până sus doar pentru priveliște.

Cina a fost preparată de noi, adică de cercetașii din Madagascar, Australia, Taiwan și România. Am făcut niște spaghete bolognese ca la carte, după care am ieșit cu toții să facem poze. După jumătate de oră, s-a înnorat și a început o ploaie ca-n Padiș.

Ioana și Paul la 2690m (credit: Caro Kaunisaho, Finlanda)
Ioana și Paul la 2690m (credit: Caro Kaunisaho, Finlanda)

Ziua 3 – Ploaia s-a oprit chiar înainte de a pleca. Fiind împărțiți pe 3 patrule, fiecare am plecat la o distanță de 10 minute. Până am ajuns pe ghețar, am înteles ce înseamnă “Hai că-i drept… drept în sus!” Timp de vreo 3 ore nu am avut drum drept deloc. Peisajele deveneau din ce în ce mai sterpe și mai reci, iar temperatura scădea pe măsură ce urcam. Pe ghețar a fost cel mai greu. Am primit fiecare câte un piolet, cu ajutorul căruia ne-am sprijinit. După ce am trecut de ghețar, ne-am oprit la o supă caldă și la un ceai la un restaurant situat în Lostchenpass, la 2.690m altitudine. Drumul inapoi a fost cel mai greu, deoarece am coborât drept în jos, nu pe curbe de nivel și aveam cu toții dureri de genunchi.

Vara, în fiecare miercuri seara se face discotecă, asa că ne-am dus, puțin cam obosiți, să ne distram alături de ceilalți cercetași. Seara s-a terminat cu povești la foc, de la cercetași mai vechi, care sunt voluntari de multa vreme la KISC. Revin cu mai multe povesti, în curand!

One Reply to “Living in Kandersteg is like living in a postcard!”

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.