Paul, seniorul nostru care a fost la International Rover Week s-a întors cu bine și, după câteva zile de relaxare a reușit să completeze și să ne trimită și a doua parte a jurnalului său de camp. Prima parte, aici.
Ziua 4 – A patra zi a fost o zi de recreere. Am putut sa dormim fiecare dupa bunul plac, sa mergem in oras, sa ne jucam sau sa vizitam imprejurimile. Seara, de la 19:00, a avut loc “Race the Worlds”, un concurs unde tot campul s-a adunat si a fost impartit pe echipe. Cand spun tot campul nu ma refer doar la cei de la IRW, ci la intreg KISC-ul. Eram in echipa cu temerari, exploratori si roveri de pe intreg globul pamanatesc.
Ne-am intrecut cu ski-urile (facute din niste banci), a trebuit sa fugim cu un balon intre doi oameni fara sa il spargem, sa umplem o galeata de apa cu un burete pe care il inmuiam intr-un butoi, si tot felul de astfel de provocari. La proba cu buretii s-a iscat o bataie generala cu apa, fiecare inarmandu-se cu ce putea: bureti, pahare, galeti, etc. Nimanui nu i-a pasat de scor, fiecare plecand in subcampul sau ca sa continue bataia cu apa.
Seara ne-am dus la un ceai la Des Alpes, restaurantul cercetasiilor din Kandersteg. Dupa ceai ne-am reintors la zona de camp si am incins iar spiritele cu cantece la chitara si cu un foc de tabara pe masura.
Ziua 5 – Una dintre cele mai frumoase zile. A fost ziua in care fiecare si-a putut alege ce hike si-a dorit. Unii si-au ales catarare pe via Feratta, altii lacul Blausse, altii o fabrica de branza aflata in inima muntilor. Eu am facut front comun cu Dave (Elvetia), Johaness (Germania), Momchil (Bulgaria), Tom (Belgia) si Othman (Libia) si ne-am ales cel mai usor hike. Am mers pana pe Hoh, un deal de pe care puteai sa vezi toata panorama orasului Kandersteg, apoi am coborat si ne-am racorit la piscina din oras. Pe drum am vizitat o manastire budista, unde am intalnit un preot care ne-a prezentat putin manastirea si ne-a spus ca el era doctor in filologie in Suedia, dar ca s-a calugarit din cauza ca voia sa aprofundeze mai mult tainele invataturilor budiste.
Desi a fost cel mai usor hike, la finalul zilei ne-am dat seama ca ne-am distrat cel mai bine, mai ales dupa ce ne-am dat pe iarba cu o sanie gasita langa o casa abandonata. Au fost si mici incidente, insa nu grave, dar din cauza carora am izbucnit cu totii in ras.
La ora 20:00 a inceput Focul de tabara International, unde toti cercetasii de la KISC ne-am adunat pentru a urmari scenete, cantece si jocuri de la fiecare tara participanta. Noi, cei de la IRW, am selectat 8 cercetasi cu limbi diferite care au trebuit sa spuna “mi-e foame si vreau o inghetata” in limba proprie si cativa voluntari din public sa ghiceasca originea fiecaruia (nu prea au reusit, insa au starnit hohote de ras)
Dupa aceea, desigur, am reaprins focul si am cantat pana noaptea tarziu, cantece australiene, finlandeze, romanesti, germane si portugheze. Fiecare cercetas care a fost la foc a trebuit sa cante cate un cantec in limba sa. Eu i-am “impresionat” cu Refugiul Diana, deoarece era singura piesa pentru care mai aveam voce. 😀
Ziua 6 – Aceasta a fost ziua provocarilor, sau Challenge day, cum apare in program. De dimineata ne-am impartit in 3 echipe si ne-am dus, indrumati de Greenies , in cautarea locurilor unde aveau loc activitatile. A trebuit sa parcurgem un circuit cu obstacole acoperiti la ochi, sa escaldam o scara inalta de aproximativ 15m si care avea treptele la 2m distanta (aici am redescoperit ce inseamna lucrul in echipa), am catarat lazi de bere si multe alte astfel de provocari.
Seara am avut program liber, asa ca ne-am strans pe terenul de joaca si am jucat volei, fotbal si ultimate frisbee .
Ziua 7 – A fost ziua atelierelor, insa nu asa cum suntem noi obisnuiti. Aici, fiecare a trebuit sa ii invete pe ceilalti participanti la camp cantece, dansuri sau jocuri traditionale din tara din care provin. Am invatat dansuri portugheze, un cantec de munte sarb, am mancat prajituri elvetiene si, din nou, dansul pinguinului varianta finlandeza. Inainte de ateliere am avut de completat un traseu de orientare cu 10 puncte, pe care a trebuit sa il facem cu ajutorul unei harti si a unei busole.
Fiind toti cercetasi cu o experienta oarecum vasta intr-ale busolei, am terminat traseul cat ai zice peste. Tot in zona traseului, langa lacul Oeschinensee, este amenajata o partie din metal, ca un fel de jgheab pe care te poti da cu o placa cu roti. A fost locul in care ne-am luat la intrecere, adrenalina navalindu-ne in sange la toti, deoarece atingeam viteze destul de serioase.
Dupa-masa a fost dedicata celor de la Mesagerii Pacii, unde am facut cocori din hartie. Legenda spune ca o fetita, dupa atacul cu bomba atomica de la Hiroshima, a facut leucemie. Aflandu-se in spital, un prieten i-a trimis un cocor din hartie pe care scria ca daca face 1000 de astfel de cocori, i se va indeplini o dorinta. Fetita a inceput sa caute cat mai multa hartie pentru cocori, insa cu cati facea mai multi, simtea cum boala avanseaza. Asa ca a inceput sa nu se mai roage sa ii treaca boala, ci pentru pacea in lume.
Din pacate, nu a apucat sa-i faca pe toti cei 1000, murind dupa ce realizase vreo 600. Prietenii ei, indurerati de moartea fetitei, au continuat sa se roage pentru pacea mondiala, ajutand fiecare cu cat mai multi cocori si cu cat mai multe rugaminti. Astfel, in fiecare an, voluntari din intreaga lume trimit acesti cocori in Japonia, cu mesaje de pace inscriptionate pe aripi.
Ziua 8 – Dimineata ni s-a spus ca vom merge sa viziam Berna, capitala Elvetiei. Insa, pe drum, am aflat ca trebuie sa ne dam jos din tren inainte de Berna pentru drumul pana acolo va fi mai special si ca va fi… pe apa. Ajunsi intr-un orasel la care nu am reusit sa ii pronunt numele, am vazut, stivuite, cateve zeci de cauciucuri special facute pentru navigarea pe rau. Dupa ce ni s-a facut instructajul de rigoare, fiecare am primit un water tube (asa se numesc) si am fost condusi spre zona de lansare.
Am parcurs 22 de km pe rau cu aceste water-tubes, adica 3 ore de distractie, rasete si relaxare. Pauza de masa a fost undeva pe la mijlocul traseului, insa doar jumatate dintre noi am apucat sa viram si sa ne oprim… restul si-au vazut de drum, unii impacientati ca au pierdut controlul si ca vor rata masa.
Am ajuns la zona de “debarcare” fara incidente prea mari. Un cercetas din Austria nu si-a luat ochelarii de vedere si a colindat parcul din Berna cateva ore, din cauza ca nu vedea unde suntem noi, iar eu am mi-am pierdut sandalele in apa si m-am izbit de piciorul unui pod. Astfel, am ajuns sa vizitez Berna descult, acompaniat de ceilalti care au dorit sa ramana in oras si ghidati de un cercetas mai vechi, care studiaza dreptul acolo. Seara, in asteptarea trenului, am stat la povesti pe acoperisul garii din Berna, de unde puteam sa vedem orasul iluminat de luna plina de deasupra noastra.
Ziua 9 – Ultima zi oficiala de camp. Aici am refacut o poteca pe care nu s-a mai umblat de mai bine de 10 ani, iar cealalta grupa au ecologizat si reamenajat un iaz unde traieste o specie foarte rara de salamandra, de dimensiuni foarte mici.
Seara am avut parte de o cina cu specific elvetian: chesse fondue. Traditia spune ca, daca atunci cand inmoi painea in branza si cineva iti da jos din furculita painea, trebuie sa saruti persoana pe care o placi (pe obraz, desigur). A doua oara, persoana din dreapta iti va indica pe cine sa saruti, iar a treia oara persoana din fata ta. Si tot asa. Nu pot sa spun ca am mancat foarte mult, axandu-ne mai mult pe acel razboi al furculitelor.
Dupa cina a urmat festivitatea de inchidere a campului. Aici, Miriam, presedintele KISC, ne-a multumit tuturor pentru participarea la acel camp si ne-a spus, in cateva cuvinte, ce inseamna cercetasia pentru ea si ca ceea se simte ea se reflecta acolo, in noi, in prezenta noastra. Dupa aceea am avut ocazia de a inmana cadourile pentru camera Romaniei, adica o esarfa de la Festivalul National “Unitate si Prietenie” si cateva badge-uri de la editiile anterioare, iar din partea Ioanei un bol traditional romanesc, din ceramica.
Apoi am lansat lampioane cu mesaje pe ele, fiecare sperand ca ne vom revedea curand si multumind, in gand, pentru ocazia de a ne cunoaste intre noi.
Ultima seara s-a lasat cu plansete, cu rasete, imbratisari si promisiuni, cu invitatii si cu zambete pretutindeni.
Ziua 10 – Cand m-am trezit, jumatate din camp deja plecase. Am mai ramas putini, doar cei ce aveam trenul sau avionul a doua zi. Pe la amiaza ne-am apucat de strans corturile si de facut curatenie in subcamp.
Dupa-masa am fost cu Dave si cu Tom la padure, unde am facut un gratar si am discutat despre aceasta experienta care se numeste International Rover Week si care imi va ramane intiparita in minte toata viata.
Ziua 11– Am parasit KISC-ul la 7 dimineata. Obositi si tristi, ne-am grabit sa prindem trenul spre Milano, de unde aveam avionul. Pe drum am discutat despre ce a insemnat IRW pentru fiecare si ce planuri de viitor avem amandoi. Am ajuns cu bine la 17:00 in Bucuresti. Povestea s-a terminat, insa am promis amandoi ca ne vom reintoarce acolo ca voluntari, lucru pe care il recomand fiecarui cercetas din lume: sa isi vada casa.
As vrea sa multumesc celor din organizare, mai ales lui Steve (Anglia) pentru ca au reusit sa organizeze atat de bine acele 10 zile de vis, 10 zile in care am avut ocazia sa cunosc oameni de pe 6 continente, oameni care mi-au ramas dragi si pe care sper ca ii voi revedea cat de curand. Totodata, as dori sa multumesc familiei “Axente Sever” Alba Iulia pentru educatia pe care mi-au oferit-o si pentru ca a reusit sa pastreze curiozitatea si spiritul cercetasesc aprins in mine, și Echipei Naționale pentru Seniori, care a făcut posibilă deplasarea noastră acolo.