Deși pornită cu gândul de a fi voluntar la evenimentul Hike de Nocrich: Frăția Inelului, am ajuns să mă înscriu ca participant, pregătită pentru toate aventurile și provocările pe care le-aș fi întâmpinat. Am ajuns la Nocrich în 27 iulie și am dus soarele cu mine.Patrule din Deva și Tulcea m-au urmat, pentru ca mai apoi să ajungă Sibiul, Timișoara și Craiova. Voluntarii și participanții din alte țări erau deja prezenți de zile bune. Ziua 1 a fost dedicată cunoașterii reciproce, iar miezul nopții ne-a prins în mijlocul activităților.
Următoarea zi a fost dedicată formării patrulelor de 3 persoane și plecarea în Pre-Hikul de-a lungul căruia am avut parte de numeroase checkpointuri cu rol de workshop. La fiecare dintre aceste ,,stații” am învățat sau reactualizat tehnici de orientare și de citire a diferitelor tipuri de hărți. Rătăcirea și abaterea de la traseu a fost la ordinea zilei, dar important este că ne-am întors înapoi la Centrul Cercetășesc nevătămați și cu un bagaj de cunoștințe. Cina ne-am gătit-o de această dată singuri, și chiar dacă cartofii erau semi-prăjiți în ulei, iar puiul la grătar era prea negru pe margini, a fost una dintre cele mai satisfăcătoare mese.
Ziua 3 și 4 au fost zilele din Hikeul Mare, traseul fiind în același mod conceput, cu checkpointuri inspirate din povestea Stăpânul Inelelor. Am creat scenete, am cântat la intrumente din dovleci, am descifrat harta metroului din Beijing pentru a completa cifrele unui azimut, am traversat ape pe copaci căzuți și am făcut rapel pe un deal foarte înclinat. Momentul cel mai dificil, dar și cel mai frumos, a fost acela când, alături de o altă patrulă, traversând creasta unui deal, am dat de o stână păzită de câini ciobănești. Aceștia ne-au alungat, făcându-ne să ne ascundem în padurea ce mărginea dealul în partea stângă.
După ce am realizat că ar fi trebuit să o luăm prin pădurea din dreapta dealului și am ajuns pe traseul corect, o ploaie torențială a început. Tunete, apoi fulgere, lăsarea întunericul urmate deintrarea câinilor în pădure. Eram într-o situație cum nu se putea mai dificilă, dar apoi am întâlnit o altă patrulă, care își amplasase cortul în pădure pe timpul ploii. Am așteptat să își strângă cortul, dar ploaia bătea continuu și ei se certau pe biscuiți (aparent, francezii țin la biscuiții lor foarte mult). După ce am părăsit pădurea împreună, ploaia s-a oprit și soarele a apărut de după nori. Noi patinam pe drumuri noroioase și am ajuns într-un sfârșit la locul de campare, în Vurpăr, unde o mămăligă caldă cu brânză și smântână ne-a fost pregătită de către ciobanii locului. Drept mulțumire, aceștia au auzit pentru prima dată aplauzele noastre cercetășești.
După întoarcerea la Centrul Cercetășesc a avut loc festivitatea de închidere în fosta biserică din Nocrich, unde am vizionat filmul Frăția Inelului pe cupola interioară. Chităreala la focul de tabără nu a lipsit, iar noi ne-am întors la corturi mult după miezul nopții.
Experiența pot spune că a fost unică, plină de aventuri și zâmbete, de prietenii internaționale și povești de neuitat.