Începutul lunii iulie a însemnat pentru temerarii noștri momentul reuniunii celor două unități – Alpha și Zacuscarii. Astfel că, vineri – 3 iulie – dis-de-dimineață, echipați cu tot ce ne trebuie, în plus cu voie bună și nerăbdare, am pornit spre Munții Șureanu, loc unde ne-am petrecut cele trei zile de camp.
Ajunși la Poarta Raiului destul de devreme, ne-am cărat rucsacii în spate pe scurtătura prin pădure până la Cabana Șureanu, casa noastră pentru următoarele zile. Drumul prin pădure nu a fost lung, dar a fost suficient ca să învățăm că pe viitor ar fi foarte bine dacă ne-am face singuri bagajele – cu ce știm că e necesar, fără să mai lăsăm părinții să intervină 🙂
Cum, cel puțin statistic, nu poate exista un camp fără un cățel, iată că nici de această dată, n-am dus lipsă de unul: o mogâldeață de ciobănesc pufos ne-a întâmpinat în momentul în care am trecut de poarta cabanei.
Ne-am cazat repede, umplând repede cabana care a văzut deja multe generații de temerari înaintea noastră. Primul lucru pe care l-am făcut după ce am rezolvat administrativele (cazare, reguli de viață) a fost să vizităm Balaurul care locuiește în adâncurile lacului fără fund din spatele cabanei – Iezerul Șureanu.
După ce am rostit incantația cunoscută doar de câțiva, prin puterile balaurului, ne-am întors în timp, mai exact în secolul al XVIII-lea – începutul secolului XIX, în timpul revoluției industriale – un moment important în care civilizația a început să se folosească la scară largă observațiile asupra naturii pentru a-și construi tehnologie performantă – dar în care lucruri pe care le vedem astăzi ca parte din viața noastră – curent electric, canalizare, telefon mobil – nu ne-au mai fost la îndemână.
Până ce liderii au stabilit ultimele detalii pentru atelierele ce-au urmat, temerarii au strâns lemne pentru focuul de seară și ne-am energizat cu toții cu o tură de this is the story of my pony (unul din jocurile noastre).
Apoi, cele patru patrule din camp au trecut, prin rotație, pe la cele patru ateliere organizate pentru ele:
- Paula a ținut un atelier de prim ajutor, în care temerarii au învățat practic cum se realizează mai multe tipuri de bandaje
- Paul Mucea s-a asigurat că toți temerarii știu să folosească harta și busola pentru orientare turistică, pentru a fi pregătiți pentru traseul de orientare de a doua zi
- Nico i-a provocat pe temerari să învețe să comunice folosind Codul Morse
- Fîntînă și Yeti s-au asigurat că fiecare temerar știe să-și facă nodul de eșarfă, știe să lege o legătură de trepied și știe să facă un nod de tensionare.
Am profitat de vremea nu prea rece pentru a ne strânge la sfârșitul zilei în jurul focului, să povestim și să cântăm după pricepere până la ora stingerii, la miezul nopții.
Hotărâți să profităm de vremea frumoasă și însorită anunțată pentru ziua de sâmbătă, după întâlnirea de dimineață, în care ne-am înviorat un pic și am ridicat steagul, ne-am grăbit să plecăm să cucerim Vârful Șureanu (2059m), în umbra căruia am tot stat.
Am ales să urcăm pe traseul de vară, iar faptul că traseul este în mare parte neumblat și ascuns într-un jnepeniș mare, iar în locurile deschise priveliștea este fantastică, a făcut ca hike-ul să fie considerat drept cel mai tare hike de până acum în părerea unanimă a temerarilor.
Deși urcușul nu a fost tocmai ușor pentru unii, odată ajunși în vârf am uitat de oboseală și ne-am bucurat de ce se vedea în jur. Am salutat Vf. lui Pătru (2103m), pe care ni l-am trecut în agendă ca obiectiv de atins cu altă ocazie – și am sărbătorit cu un strigăt tradițional cucerirea primului vârf peste 2000m pentru unii dintre noi.
Am coborât pe traseul clasic (bandă roșie) și am deviat în dreptul pârtiei de ski la dreapta, ca să ajungem în șaua dintre Pătru și Șureanu, lângă baza domeniului skiabil. Aici am profitat de pășunea alpină, de vremea bună și de locul drept să ne jucăm clasicele Steaua, British Buldog, Scoutball și Toro. Un moment emoționant pentru mulți dintre cei prezenți a fost depunerea promisiunii, în care ambele unități au primit cu mândrie și bucurie membri noi.
Întorși în camp, după ce ne-am odihnit un pic și am mai rezolvat treburi organizatorice – strâns lemne de foc, curățenie, prânz – temerarii au pus la test lucrurile pe care le-au învățat în ziua precedentă în cadrul traseului de orientare. În echipe de câte trei, temerarii au avut de parcurs un traseu care, la fiecare nou bilet găsit tot mai adânc în pădure au aflat că pentru a se întoarce înapoi în timpul nostru, trebuie să ajungă la lac, și să folosească un stilou special pentru a-și nota parola pe care au cules-o pe traseu pe foile lăsate acolo special în acest scop de către balaur.
Pentru că ultima echipă s-a întors de pe traseu odată cu venirea întunericului, i-am felicitat pe cei mai bine orientați dintre noi la lumina focului de tabără: echipa Kratos, formată din Radu, Mario și Andrei, care au terminat traseul cu 10 puncte în 16 minute.
Duminică am avut suficient timp să ne și jucăm puțin, și, după terminarea bagajelor, să dăm o ultimă tură la lac, să ne luăm la revedere de la Balaur și poza de grup.
Ne-am despărțit de Yeti în curtea cabanei, noi am plecat spre Poarta Raiului și autobuzul care ne aștepta, iar el a plecat spre Cioclovina.
Am avut un camp magic, teleportarea noastră înapoi în timp departe de tehnologia modernă ajutându-ne să învățăm lucruri noi și vremea perfectă ne-a permis să avem nu doar un cadru ideal pentru ceremonia de depunerea a promisiunii, ci și un hike aproape de acoperișul județului nostru, cu vedere limpede în toate direcțiile și un traseu ascuns de trecerea timpului peste el.