Capitala Culturală a Cercetașilor

Cultura este acel lucru care definește o comunitate, fie că este vorba de națiunea română sau, de ce nu, despre marea familie a cercetașilor. Ne-am gândit ca anul acesta să propunem să le combinăm pe cele două și să descoperim împreună care sunt acele trăsături, obiceiuri și trăiri care ne aduc împreună și ne fac să ne simțim ca acasă, cu cercetași pe care abia i-am cunoscut. Și nu există ocazie mai bună să căutăm împreună lucrurile care ne definesc ca mișcare în România decât un festival intitulat Unitate și Prietenie, ținut la Alba Iulia, cu ocazia comemorării a 95 de ani de la Marea Unire!

Așa a început ediția din acest an a Festivalului Național Unitate și Prietenie, un eveniment organizat de Centrul nostru Local pentru a 16-a oară, pentru toți eXploratorii, seniorii, liderii și adulții din țară.

IMG_2635_large

Programul a fost unul destul de încărcat, deși evenimentul a avut doar 3 zile de activități propriu-zise. Joi seara, a avut loc deschiderea Festivalului care s-a ținut în Șanțurile Cetății și unde am reușit să ne încălzim cu jocuri și strigăte de patrulă sau strigăte specifice Centrelor Locale. Înscrierea participanților s-a întins până târziu în noapte, când au reușit să ajungă și cei mai de departe cercetași sau cei care au întâmpinat probleme pe drum.

A doua zi, dis-de-dimineață s-a dat drumul la activitatea numită de noi HaiHui prin Alba Iulia. IMG_8508_largeA fost defapt un joc, format din două părți. În prima parte, care a durat aproximativ 2 ore, echipele formate din cercetași din toată țara au fost nevoite să răspundă la câteva întrebari despre istoria și cultura orașului, dar și la câteva care erau menite să îi pună în încurcătură (o parte din întrebări le puteți citi aici). Unul din elementele noi introduse în acest an, a fost o invitație la ceai din partea noastră, în câteva localuri din oraș, unde cercetașii au putut să se mai încălzească, să mai afle una alta despre coechipierii lor. După pauza de masă, a urmat a doua parte a jocului, care a fost ceva mai complexă. DSC08740_largeEchipele deja formate, au fost împărțite în 3 mari familii, fiecare echipă însă a trebuit să câștige cât mai multe puncte, realizând câteva provocări: ocuparea unui turn pentru familia lor, vizitarea Maeștrilor Provocărilor sau câștigarea unui meci de ”gașcă”. A fost destul de complicat, dar până la final, cei mai buni au câștigat.

Seara s-a desfășurat Târgul Centrelor Locale, moment devenit deja tradiție la UP. Și dacă tot am avut la Alba Iulia Capitala Culturală a Cercetașilor, ne-am gândit să vorbim un pic despre ce ne definește pe noi, grupuri de cercetași diferite, mai mici, mai mari, mai de la câmpie, din deltă sau de la munte și mai ales despre ce ne unește – care sunt valorile noastre comune.DSC_0098_large Astfel, am aflat mai multe detalii despre proiectele în desfășurare a Centrelor Locale din țară și am descoperit prin ce peripeții au mai trecut.

Sâmbătă a fost ziua de ateliere, unde fiecare a putut să își îmbunătățească cunoștiințele pe diverse domenii. Am avut prim ajutor, landart, cățărari pe lăzi, cupcakes, dansuri, autoapărare. Echipa clădire ne-a învățat să muncim în echipă, la Zâmbește am vizitat 2 case de tip familial, unde am reușit să aducem zâmbetul pe buze unor copii mai puțin norocoși, și am reușit să mergem și într-o excursie la Salina Turda. Nici liderii nu au stat degeaba, au participat la ateliere despre primul ajutor în campuri, debate sau situații speciale. Spre seară a avut loc unul din momentele speciale ale acestui an, formarea unui inimi tricolere în Șanțurile Cetății și o retragere cu torțe, fiind un moment la care ne-a făcut plăcere să participăm. Din păcate, seara a avut loc închiderea festivalului. Deși triști că s-a încheiat o nouă ediție, cu toții am fost fericiți că s-a întâmplat, având loc premierea celor mai viteji dintre viteji (aici puteți vedea o listă cu premianții din acest an).

Mulțumim tuturor participanților, dar și celor care ne-au ajutat să ducem la bun sfârșit încă o ediție a Festivalului Național Unitate și Prietenie. Colegiul Național Horea, Cloșca și Crișan Alba Iulia, gazda noastră de ani buni, Colegiul Tehnic Apulum Alba Iulia, care ne pune la dispoziție sala de sport unde organizăm “spațiul comun” pentru luat masa și povestit, Primăria Municipiului Alba IuliaConsiliul Județean Alba, Instituția Prefectului Județului AlbaDirecția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, care ne ajută cu atelierul Zâmbește, Lin & Ema ne sprijină cu ceai-uri și alte lucruri bune pentru UPub și energie la pachet pentru echipa de organizare, CoraTradeCenter, ca în fiecare an, ne sponsorizează cu tot ce ține de birotică și papetărie., Societatea de Transport Public Alba – care ne-a făcut o ofertă specială pentru eXcursii, Design rEvolution este, începând cu anul ăsta, principalul nostru furnizor de servicii de copiere și ne dă prețuri foarte bune :)Galilea Farm – furnizorul nostru de materiale pentru punctul de prim ajutor.

Pentru mai multe detalii despre eveniment, dar și poze puteți vizita și site-ul evenimentului http://unitatesiprietenie.ro/up16/

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.