Ziua 7 – Vineri

Pentru că avem o temă de camp specifică, dar şi pentru că face parte din programul fiecărui camp de vară, azi ne vom distra la probele de la Olimpiada Scout.

Vom avea parte de probe precum: popice, aruncarea bocancului, ski pe iarbă, scosul merelor din apă, săritura cu sacul, bătaie cu izolire/izoprene, traseu cu obstacole, căţărat viteză coardă şi muuuulte multe altele, atât pe echipe, cât şi individual. Abia aşteptăm să vedem ce iasă.

Seara ne vom delecta, din nou, cu ceva tradiţional fiecărui camp, anume Seara Farfuriilor Deschise. Fiecare ţară (patrulă) va avea de gătit câte ceva, pentru o parte din participanţi, iar apoi, se vor servi toate mâncărurile împreună cu cercetaşii prezenţi în camp.

De asemenea, seara vom avea şi Fiesta Lupişorilor, urmând ca aceştia să ne părăsească a doua zi. Deci, vom mânca bine, vom cânta şi mai bine şi le vom pregăti lupişorilor o plecare pe care nu o vor uita prea curând.

Am făcut și o mică încurcătură, Ziua Porților Deschise fiind mâine, sâmbătă. Așa că, dacă doriți să ne vizitați, o puteți face și mâine. Detalii despre cum puteți ajunge, găsiți la următorul link: http://albascout.ro/?p=1601

Lăsăm, mai departe, pozele să vorbească de la sine 😀

2 Replies to “Ziua 7 – Vineri”

  1. Buna dimineata Andra,

    De ce nu postati mai multe poze??? ;))
    Distractie placuta in continuare.

    Cu stima,

    Sorin Vasinc

    1. Salut Sorin,

      Când am postat articolul, încă nu primisem pozele de astăzi. Dar am pus acum câteva dintre ele. Problema majoră a fost că nu prea este semnal aici și astfel, nu avem nici conexiune prea bună la internet pentru a putea pune mai multe poze, deoarece se încarcă foarte greu.

      Oricum, după ce ne vom întoarce și vom aduna pozele de la toată lumea, le vom posta și pe acelea.

      O zi bună,
      Andra

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.