Vara asta am avut parte de multe activităţi mari. Pe lângă campul cu cercetaşii austrieci şi RoJAM, de azi, 29 august, începe o nouă călătorie pentru noi. Urmând tradiţia din fiecare vară, azi vom pleca în CCL – Campul Centrului Local.
CCL se întâmplă în fiecare vară şi toţi cercetaşii din Alba îl aşteaptă cu nerăbdare. Anul acesta CCL se va întinde până pe 4 septembrie şi va fi la Lunca Meteşului. Vom avea parte de o săptămână plină de activităţi, de data aceasta plasate în Epoca de Piatră. Este primul camp de vară din ultimii ani realizat cu toate ramurile de vârstă şi le urăm bun venit lupişorilor în prima lor mare aventură.
Programul include construcţii de camp şi de subcampuri, hike-uri separate pentru fiecare ramură de vârstă, o zi de olimpiadă în care toate patrulele se vor întrece în cele mai variate probe iar în penultima seară vom avea Seara Farfuriilor Deschise, unde fiecare patrulă îşi va testa abilităţile într-ale gătitului. Atelierele cercetăşeşti nu vor lipsi nici ele, urmate de jocuri şi alte surprize pregătite special de liderii Centrului Local.
Sâmbătă, 3 septembrie, va fi Ziua Porţilor Deschise, o zi în care aşteptăm părinţi şi prieteni ai cercetaşilor, să ne viziteze în camp.
Există autobuz care merge spre Lunca Meteşului, în fiecare zi. Pentru orar, puteţi suna la autogara Livio Dario: 0258.814500. La aprox. 200m după ultima casă din Lunca Meteşului, pe stânga, va fi campul, în vale. De sus de pe drum se văd sigur corturile.
Pentru cei ce vor să vină cu maşina personală, mai jos aveţi drumul marcat pe hartă, cu albastru.
One Reply to “Pornim spre Epoca de Piatră”