Paris d’Avenir

“O echipă internaţională formată din aproximativ 20 de participanţi, din diferite ţări, lucrând împreună la acelaşi proiect, din cele 104 puse la dispoziţie de către organizatori. Asta semnifică Paris d’Avenir.”

Paris d’Avenir este un eveniment internaţional, pentru grupuri de lideri sau seniori (roveri), cu vârste cuprinse între 17-22 de ani.  Evenimentul este organizat de cercetaşii din Franţa (numiţi Scouts et Guides de France) în parteneriat cu WOSM (Organizaţia Mondială a Mişcării Scout) şi WAGGGS (Asociaţia Mondială a Ghidelor şi Cercetaşilor). La ediţia de anul acesta, 22-25 aprilie,  au fost prezenţi 3500 de cercetaşi din 50 de ţări, cei mai mulţi din Franţa dar şi din ţări precum Portugalia, Germania, Haiti, Spania, Finlanda, Dubai şi printre multe altele se află şi România.

Printre reprezentanţii români, s-a aflat şi Teo Turtă, senior în centrul nostru local. În următoarele rânduri, Teo ne împărtăşeşte experienţa sa…

“A fost incredibil. Am învăţat o mulţime de lucruri: am văzut ce înseamnă cercetaşi cu tradiţie, cum să implementezi un proiect şi să faci activităţi cu persoane cu dizabilităţi, cât de diferiţi şi totuşi la fel sunt cercetaşii din alte ţări, cum să găteşti somon cu legume în camp, cum să iei trenul din Paris…aş putea continua pagini întregi. Ce mai, a fost superb. Am să continui, pe scurt, cu ce am făcut în fiecare zi.

Joi, înainte de deschiderea oficială a evenimentului, cu cei care au ajuns puţin mai repede, am făcut un mic picnic în faţa turnului Eiffel. Ne-am jucat puţin şi am avut ocazia să ne cunoaştem cât de cât.

Vineri a fost deschiderea oficială, seara, într-o sală imensă. Imaginaţi-vă lumini, costume, muzică, a fost o atmosferă cumva de carnaval, incredibil. Tot evenimentul era filmat şi puteam să urmărim şi pe 2 ecrane imense ce se întâmplă pe scenă.

Sâmbătă dimineaţa, am luat micul dejun la Trocadero, un loc de unde se vede foarte frumos turnul Eiffel. Apoi am avut un mic traseu prin oraş, în care trebuia să rezolvăm anumite provocări. După-masă am făcut micul nostru experiment, proiectul la care am luat parte. Am fost la un institut pentru persoane cu dizabilităţi fizice şi psihice şi am petrecut cu ei câteva ore. Ne-am jucat, am cântat, le-am cântat “Amintire cu Haiduci”, “Visul” şi “Braşoveanca”, pe care am şi dansat cu ei. A fost o provocare dar ne-am descurcat. Seara am avut din nou parte de un super spectacol.

Duminică dimineaţa ne-am trezit foarte foarte devreme ca să mergem la slujba de Înviere la catedrala Notre-Dame, Paris. După terminarea slujbei, ne-am îmbarcat pe rand în tren şi am pornit spre Jambville. Am făcut un mic hike de vreo 2 ore şi ceva până la locul de camp, unde am fost din nou uimiţi. Era imens. Era facut pentru 10000 de oameni, avea hartă ca să îţi găseşti cortul, un cort imens de circ unde aveau loc festivităţile, o grămadă de clădiri pentru diferite chestii (ScoutShop, centru media, etc.), două ambulanţe! În seara aia am gătit la foc, somon cu legume…şi din nou am avut parte de un spectacol cu scenete, muzică, dansuri.

În ultima zi, am avut festivitatea de închidere, la fel de grandioasă. Deşi a fost un timp scurt, a fost extraordinar.

Vreau să menţionez, să nu uit, că ne-am împrietenit cu fetele din Finlanda, care ne-au povestit despre Roverway 2012. Tentant? Mie una îmi sună foarte bine.

Şi imnul evenimentului:

Paris paris paris d’avenir

Pour le meilleur par ici mes frères

Aux quatre coins du monde pour agir

Donnons du Coeur restons solidaires

Paris paris paris d’avenir

Pour le meilleur par ici mes frères

Aux quatre coins du monde pour agir

Paris…pour la terre!!”

Mai multe poze, aici: Paris d’Avenir1 şi Paris d’Avenir2

Pentru mai multe detalii, puteţi accesa site-ul evenimentului: www.parisdavenir.eu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.