La final de August am avut placerea de a fi vizitați de o patrulă de exploratori din Drobeta Turnu Severin. Fetele, au venit alaturi de liderul lor, timp de 4 zile, pentru a vedea Alba Iulia și împrejurimile. Una din dorințele lor era sa facem și un hike de 2 zile împreună. Zis și facut. Alături de o gașca de exploratori din Alba, am plecat împreună spre Cheile Râmeți. Povestea chiar de la ele. Enjoy! Continue reading “Guest post: Severinencele în vizită la Alba Iulia”
Tărâmul Zmeilor
Era anul 492 din al doilea Ev al acestui Pământ, și popoarele de pe vasta întindere a Apusului trăiau în pace și prosperitate, aproape în izolare unele față de altele, singurele vești din Apus și din țările ciudate care vin după granițele acestuia venind prin intermediul aventurierilor, și a negustorilor. Povestea spune că cu trecut câteva săptămâni decând nu s-au mai auzit vești de la negustori sau călători din teritoriile de dincolo de granițele Apus. Foarte puține vești mai veneau dinspre satele vecine, și nu erau de bun augur – învăluite de ceață satele și popoarele vecine devin posace, triste și tăcute, ceața le răpește toată bucuria de a trăi. Semnele amintesc de vechile povești, pericolul este aproape – Răul încearcă să se întoarcă din nou în Apus. Fiecare popor a început să caute indicii despre cum ar putea să alunge o dată pentru totdeauna Răul. Toate indiciile au dus spre un loc misterios, unde trăiesc Zmeii. Singurul mod de a ajunge acolo, pe Tărâmul Zmeilor pare a fi Cetatea cu Colț, o ruină a unei fortărețe din vremuri de mult uitate. De acolo a început căutarea. Continue reading “Tărâmul Zmeilor”
Hike spre bălăceală
După un an în care activitatea mea cercetășească a tins spre un rușinos zero (din motive bine întemeiate totuși), am zis un “da” hotărât atunci când Yeti mi-a propus să facem un hike cu unitatea de exploratori. Abia așteptam să-mi încalț din nou bocancii, în care apoi să mor de cald, să merg pe poteci, să simt miros de iarbă și de vară, chiar și să transpir și să obosesc. Toate dorințele mi-au fost în final îndeplinite. Continue reading “Hike spre bălăceală”
Capristania de Răsărit în eXpediție
La sfârșitul lunii iunie, după cum ne-am planificat ca patrulă, Capristania de Răsărit, împreună cu mai mulți prieteni (Iulia din Alba Iulia, Miha de la CUB și încă o Iulia) au plecat în expediție cu destinația vf. Omu. Pe prima parte a drumului am prins vreme bună de urcare, dar ultima secțiune și întreaga a doua zi am avut parte de apă din toate direcțiile 🙂 Pentru că ai noștri Capristani sunt un popor scump la vorbe, mai ales în scris, i-am rugat să scrie fiecare o bucățică de articol. Șmecheria? Nimeni nu știe ce a scris cel dinainte, fiecare primește ultima propoziție a textului existent și sarcina de a scrie câteva propoziții care să continue povestea – urmând să dea la rândul lui ștafeta mai departe până când toată povestea s-a spus, din 8 puncte de vedere diferite. Ce a ieșit, vedeți mai jos 🙂
Alte Chestii pe două roți
Pe 20 iulie, patrula Alte chestii, alături de Yeti a ieșit la o tură cu bicicletele. Astfel, ne-am întâlnit sâmbătă dimineața cu toții și am plecat spre Straja. Drumul a părut simplu la început, iar alături de pedalat statea râsul și buna dispozișie, până când panta de dinaintea satului ne-a luat o bună parte din energie și entuziasm, la acest lucru colaborând și ploaia tradițională de Sf. Ilie. Chiar dacă după această urcare eram plouați, atât la propriu cât și la figurat, coborârea ne-a revigorat, chiar dacă o curbă mai strânsă a facut câteva ,,victime”.