Școala de Arheologie – Campul Centrului Local 2022

Ionuț  Indianul, un stimat și faimos cercetător de la Școala de Arheologie din Alba a plecat în Egipt de câțiva ani cu misiunea de a descifra un mister de care s-a lovit încă de pe vremea când era un Săpător. Desi Mentorii Școlii de Arheologie și Ionut aveau o comunicare săptămânală, mesajele din Egipt s-au oprit brusc pe la început de August. Lumea începea să își facă griji, până când, într-o zi, Școala a aflat că prietenul lor a fost declarat dispărut de autoritățile Egiptene.

Pe 10 august o scrisoare suspectă a ajuns la conducerea Școlii de Arheologie din Alba. Pe plic scria doar “De la Prof. Ionut Indianul”. Intrigați, Mentorii au deschis plicul primit de la prietenul lor plecat de mult timp în expediție. Un miros ușor de ulei de motor și miere umplu camera odată ce plicul fu deschis.

14 Iulie 2022

Dragi colegi,

După cum știți, expediția mea din Egipt ține deja de 2 ani. Ar fi trebuit să ne vedem fatza-n fatza încă din 2020, dar circumsțantele nu ne-au permis. Nu e timp. Am făcut o descoperire uimitoare aici, dar nu vă pot lăsa detalii, mi-e frică ca această scrisoare să nu fie interceptată de cine nu trebuie. Toate celelalte linii de comunicare sunt blocate, inclusiv rețeaua de telefonie. Vă rog, veniți în Egipt! Jurnalul meu vă va oferi toate detaliile, o să vă las codul de acces aici, în Blandiro, aproape de Nil. Numai voi, cei din Alba, puteți să rezolvați acest mister.

                                                                                                                                     I.I.

Mentorii s-au uitat unii la alții, cu un mix de teroare, uimire și curiozitate. Au încercat să-l sune, dar “Numărul apelat nu există”. Chiar în acea dimineață, Școala de Arheologie din Alba își adună membrii cu scopul de a pleca spre Egipt.

Suntem pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Campul Centrului Local 2022. După 2 ani de pandemie, de lockdown și pauză de la camp-urile noastre tradiționale, astăzi suntem în perioada de precamp în care încărcăm materialele din Alba Iulia, descărcăm materialele în Blandiana și ne pregătim de cea mai mare aventură a anului.

Anul acesta ne găsiți în perioada 13-21 august în Blandiana, jud Alba. Lăsăm aici un pin location pe hartă pentru a ne găsi mai ușor. https://maps.app.goo.gl/QiAVHhPiiLPdAuZz5 Ca și până acum avem o zi dedicată pentru vizite în camp și vă rugăm să ne vizitați doar în după-masa zilei de joi 18 august când este După-masa Porților Deschise. Regula cercetașilor și a campului zice că orice mâncare, dulciuri sau apă cu gust plăcut e adusă în camp e musai să fie împărțită cu toată lumea, așa că vă rugăm să aveți în vedere acest lucru.

Avem și o surpriză, sperăm noi plăcută, în acest an. Duminică, 14 august, alături de partenerii noștri de la Cinemobilul, vă invităm să vă alăturați nouă la o seară de film specială.

Mulțumiri speciale merg în acest an către partenerii și prietenii noștri care ne sunt alături și care ne sprijină cu transportul materialelor în camp, carne și mezeluri pentru mesele din camp, fructe, nuci, pâine, alte produse alimentare inclusiv produse vegane, materiale de prim ajutor. Promite să actualizăm lista pe măsură ce se finalizează fiecare parteneriat.

Mulțumim Primăria Blandiana, Solina România, Prefera, Transilvania Nuts, Elit, Exotic fructe și legume, Damiprod. 

Retezat: Veni. Vidi. Vici

Cam din toamna anului trecut am început să ne gândim, închiși mai mult sau mai puțin în case, la o expediție de vară în Retezat – nu doar să mergem pe un munte înalt dar să și campăm, mai mult de o noapte, la înălțime. Într-un final, cu o săptămână înainte am avut echipa completă – Olivia, Darius, Onne, Noel, Sârbu, Teo, Radu și Yeti. Darius s-a ocupat și ne-a intervievat pe toți cu privire la experiența noastră în Retezat, dar înainte de a trăi aventura noastră prin amintirile celor care-au fost acolo, trebuie să vă facem un rezumat al zilelor noastre în Retezat.

Continue reading “Retezat: Veni. Vidi. Vici”

O familie și turnuri: ce-am construit la Nocrich

Nu mai știu exact de ce sau când, dar la un moment dat s-a aprins în mine dorința de a merge la centrul cercetășesc din Nocrich. Simțeam că e ceva special la locul acela din cum vorbeau ceilalți despre el. Așa că după ce am aflat de campul lor de construcție, am știut că trebuie să merg. Am primit acordul, mi-am făcut bagajul și pe 21 iulie m-am îndrăgostit la prima vedere de acest centru. O casă pitorească și rozalie, veche, impunătoare mi-a deschis ușa spre ce urma să fie cea mai frumoasă săptămână din ultimul an.  Am fost întâmpinată de cei mai calzi și deschiși oameni pe care i-am întâlnit vreodată și am prins un incredibil drag de ei în doar 5 zile. Cred că primul lucru pe care l-am spus când m-a întrebat cineva ce părere am avut, a fost “m-am simțit ca acasă”. Tot locul are o anumită aură, încât simți instant că aparții.

Continue reading “O familie și turnuri: ce-am construit la Nocrich”

RoJAM 2.0 17 – Perspectiva eXploratorilor

Zumzăitul despre RoJam a (re)început încă din 2016, când cercetașii, atât temerari, cât și exploratori, au primit vestea că sunt invitați să dea “join” la următoarea lor mare aventură: RoJam 2.017. Unii se întrebau când au mai trecut încă șase ani, iar alții, ne schițam în minte scenarii despre cum ar putea să arate un eveniment ca acesta, din poveștile auzite de la prietenii noștri care au avut ocazia de a trăi experiența Jamboreei din 2011. Așa că alături de băieții din patrula Cărămida de Florida și Alex, am decis să acceptăm provocarea RoJam. Continue reading “RoJAM 2.0 17 – Perspectiva eXploratorilor”

Pirații din Caraibe – Naufragiați în Apuseni 2017

“Aseară căpitanul a încercat trecerea defileului, dar o rafală extrem de puternică de vânt venită de nicăieri a lovit corabia de stâncile ascuțite și a făcut-o țăndări. Cea mai mare parte a echipajului a fost salvată, cu excepția căpitanului, care a încercat să-și salveze corabia până în ultimul moment. Tot ce-a rămas din Walrus acum mai este ancora de la prova, pe care una din celălalte corăbii a recuperat-o de pe una din stânci.

După pierderea corabiei Walrus, fără alte opțiuni, toate corăbiile noastre au intrat în defileu și apoi s-a întâmplat ceva nemaipomenit – un zgomot teribil și o mie de trăznete au acoperit cerul pe care-l vedeam printre stânci și ne-am trezit cu totul, aproape 100 de oameni împrăștiați pe o luncă a unui pârâu aproape secat.

O flotilă întreagă lipsește – erau ultimii care trebuiau să intre în defileu și sper că echipajele Haiticului să fi scăpat cu bine de acolo. Măcar Barbă-Neagră nu ne-a găsit aici. Încă.

Vom avea nevoie de toată perseverența și iscusința noastră să ne întoarcem la ocean.” Continue reading “Pirații din Caraibe – Naufragiați în Apuseni 2017”