Contingentul pentru Explorarea Universului

Dintotdeauna omenirea fost fascinată de cerul nopții și de stele – chiar și înainte să înțeleagă care sunt legile care le guvernează, și la începutul secolului XXI a început chiar să facă pași mici către vizitarea celorlalte planete ale Sistemului Solar.

Apoi, în 2052, toată perspectiva umanității asupra universului s-a răsturnat într-o singură zi, când o echipă a agenției spațiale europene (ESA), condusă de un român a descoperit că în radiația cosmică de fond a universului este ascunsă o transmisie, un mesaj codat destinat tuturor civilizațiilor care ajung suficient de avansate încât să-l poată descifra. Continue reading “Contingentul pentru Explorarea Universului”

eXplorare în Retezat

Exploratorii din patrula Floyd au explorat munții Retezat, la finalul săptămânii trecute. Deși am pornit din Alba 8 cercetași, în prima zi, un explorator a trebuit să se întoarcă acasă. Ghinionul însă nu s-a oprit aici, am prins și o ploaie sănătoasă. Dar ne-am simțit foarte bine, am învățat multe lucruri despre munți înalți și ni s-a făcut o pofta nebună de a ne reîntoace.  Continue reading “eXplorare în Retezat”

Amintiri din Campul Național de Lupișori

Pentru că lupișorii noștri sunt veseli, sportivi, activiti, și cu siguranță prieteni cu toată lumea, nu puteau lipsi tocmai ei din Campul Național de Lupișori. S-au distrat, au învățat o groază de lucruri noi, și-au făcut prieteni și poate cel mai important își doresc încă un astfel de camp, cât mai curand. Dar mai bine citiți povestea lor:) Continue reading “Amintiri din Campul Național de Lupișori”

Lupisori la Braziloo

Concomitent cu Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia a avut loc şi Campionatul lui Baloo, Braziloo, care i-a avut ca participanţi pe cei mai mici dintre cercetaşi, lupişorii. Spre deosebire de CMF, Braziloo nu a fost atât un test al capacităţilor fizice, cât unul al aptitudinilor intelectuale, un test pe care lupişorii noştri l-au trecut cu brio. Aceştia au trebuit să îşi arate agerimea minţii cu ocazia câtorva provocări special pregătite de Baloo pentru ei. Continue reading “Lupisori la Braziloo”