Începutul lunii iulie a însemnat pentru temerarii noștri momentul reuniunii celor două unități – Alpha și Zacuscarii. Astfel că, vineri – 3 iulie – dis-de-dimineață, echipați cu tot ce ne trebuie, în plus cu voie bună și nerăbdare, am pornit spre Munții Șureanu, loc unde ne-am petrecut cele trei zile de camp.
Ajunși la Poarta Raiului destul de devreme, ne-am cărat rucsacii în spate pe scurtătura prin pădure până la Cabana Șureanu, casa noastră pentru următoarele zile. Drumul prin pădure nu a fost lung, dar a fost suficient ca să învățăm că pe viitor ar fi foarte bine dacă ne-am face singuri bagajele – cu ce știm că e necesar, fără să mai lăsăm părinții să intervină 🙂