Zumzăitul despre RoJam a (re)început încă din 2016, când cercetașii, atât temerari, cât și exploratori, au primit vestea că sunt invitați să dea “join” la următoarea lor mare aventură: RoJam 2.017. Unii se întrebau când au mai trecut încă șase ani, iar alții, ne schițam în minte scenarii despre cum ar putea să arate un eveniment ca acesta, din poveștile auzite de la prietenii noștri care au avut ocazia de a trăi experiența Jamboreei din 2011. Așa că alături de băieții din patrula Cărămida de Florida și Alex, am decis să acceptăm provocarea RoJam.
Numărătoarea începuse. Am numărat lunile, mai apoi zile, până când mult-așteptata vineri a sosit. În 4 august, m-am trezit pe peronul gării din Cluj, alături de Florina, așteptând trenul ce trebuia să ne ducă spre Brașov. Aproximativ trei ore mai târziu, ni s-au alăturat cercetașii din Centrul nostru Local, care ardeau de nerăbdare pe peronul gării din Alba. A fost o călătorie agitată, plină de neastâmpăr, râsete și povești. Odată ajunși în Brașov, nu a durat mult până ce ne-am îmbarcat în trenul spre Cristian, în care ne-am întalnit cu alți cercetași. Dată fiind sosirea noastră mai târzie, cu ajutorul căștii spațiale, am fost repartizați, ca exploratori, în subcampul Uranus. Ne-am montat austriacul și nu mult ne-a luat până să ne recunoaștem vechii prieteni sau chiar să ne împrietenim cu vecinii noștri, fie ei de pe Uranus sau de pe planetele ce ne înconjurau.
Sâmbătă seara am fost conduși prin Cristian spre scena pe care a fost anunțată deschiderea oficială a RoJam 2.017. Președintele ONCR, Sabin Mureșan, ne-a întâmpinat cu căldură, iar mai apoi, seara a continuat cu concertul RoJam Band.
Au urmat zile de ateliere, interesante și practice (tir cu arcul, discutii despre integrarea în societate, natură, alimentație, schimbările prin care trece planeta noastră si schimbări pe care le putem face noi pentru a ajuta în această direcție etc.). Acestea au fost un bun prilej de comunicare și socializare cu cercetași din diferite centre locale, chiar și internaționale, cum ar fi cele din Franța, Catalunia, Taiwan, Marea Britanie sau Nord Cluj. Un adevărat amalgam de personalități, principii, stiluri de viață, care s-au contopit atât e bine între ele.
Am avut parte chiar și de o “Escapadă Urbană”, în care am avut o zi la dispoziție pentru a vizita Brașovul. Ne-a plouat, însă ne-am atins toate obiectivele, pentru ca la finalul aventurii, să facem un flashmob în parcul unde ne-am întâlnit cu ceilalți cercetași care au “fugit și ei din camp”, iar mai apoi, să ducem aventura la bun sfârșit, am dansat și în Piața Sfatului.
Ca cercetași, încercăm mereu să vedem situațiile din diferite unghiuri, așa am ajuns, într-una din seri, îmbrăcați cât de “fancy” s-a putut, în bocanci și eșarfă, dansând în fața unei scene plasate în mijlocului campului nostru. O gală a cercetașilor bazată pe principiul de “schimbă perspectiva”. Oricât de nebunesc a sunat, a fost o seară frumoasă, dans, muzică, prietenie, focuri de tabără. Ce puteam să ne dorim mai mult?
Apoi, ne-am pregătit pentru următoarea provocare: hike-ul. Au fost trei zile lungi, coborîri, urcușuri, certuri, împăcări. Am înnoptat La Table, în prima noapte și la cabana Plaiul Foii a doua noapte. În prima zi, obiectivul nostru a fost să ajungem la locul de campare, zis și făcut, am fost acolo mai repede decât ne-am așteptat. Pentru a doua zi, am avut în plan să ajungem pe creasta Pietrei Craiului, ca mai apoi să ajungem la cabană. Traseul a fost impresionant și puțin dificil în unele părți, însă am trecut cu bine peste obstacole. Priveliștea a meritat tot. În cea de a treia zi, am reușit să ajungem și la renumitul Refugiu Diana, unde ne-am odihnit câteva minute, ca mai apoi să fugim spre gara din Zărnești pentru a prinde trenul înapoi spre camp. Probabil dacă ne-ar fi oferit atunci zâna măseluță trei dorințe, toate trei ar fi avut ca răspuns “vrem un duș”.
Într-o altă zi, ne-am unit pe patrule, pentru așa-zisul cross-country game, în care am fost agricultori, chimiști, fizicieni, mecanici, pentru a rezolva diferite provocări așezate peste tot în aria campului. Nu am câștigat, dar a meritat experiența.
Cireașa de pe tort în RoJam a fost faptul că aproape în fiecare seară, fiecare subcamp a avut posibiltatea de a se înscrie la “RoJam are talent”, unde ne-am distrat copios pe seama lui Tedy și Boti, și a catorva exploratori clujeni, vecini de subcamp, care au ajuns pe scena finalei de la RoJam are talent. Câștigători au fost un grup de francezi din Lyon, însă ne-am distrat alături de toți finaliștii, fie că au cântat, dansat sau pictat.
Ultima seară de camp a fost cea mai dificilă. În toate serile am încercat să petrecem cât mai mult timp alături de cei cu care am creat legături, însă în ultima, refuzam să mergem la culcare. După închiderea oficială a RoJam-ului, ne-am adunat pentru ultimele jocuri, ultimele cântece, ultimele povestiri împreună din Cristian. Timpul până la RoJam a trecut repede, însă campul în sine s-a terminat mai repede decât mi-aș fi putut imagina. Nu voiam să plec de-acolo.
Dar cum toate aventurile au un sfârșit,în 15 august am fost în drum spre casă, iar în gară am fost întâmpinați unii de părinți, alții de prietenii noștri care ne-au dus dorul de-a lungul celor 10 zile. Cu plusuri și minusuri, la RoJam am legat prietenii, am făcut „sesiuni de voluntariat” împreună, am avut și neînțelegeri, dar și momente în care iubeam pe toată lumea. Până la urmă asta a dat farmec RoJam-ului, faptul că a adus împreună oameni din locuri aparent diferite, însă atât de asemănătoare. Am învățat că respirăm celași aer și că putem ajuta natura și pe cei din jurul nostru, prin fiecare lucru mărunt pe care îl facem. Am crescut câte puțin împreună și am făcut oamenii să conteze, nu timpul.
