După aproape 2 luni de când am organizat Festivalul Luminii încă stau să mă gândesc la liniştea care mă cuprinde amintindu-mi de atmosfera din seara de 9 mai 2015. Găsesc asta cel puţin surprinzător având în vedere că oboseala de atunci şi agitaţia din timpul Festivalului Luminii nu ar fi putut în alte condiţii să mă liniştească într-atât. Totuşi, văzându-i pe oameni încântaţi, văzând 5000 de lumânări aprinse în Cetatea Alba Carolina şi familia de la cercetaşi alături au făcut ca ceea ce am simţit atunci să fie un sentiment greu de egalat.
Ce a fost pentru mine cu atât mai surprinzător a fost că totul a pornit de la o îndrăzneală de-a mea, aceea de a organiza un Festival al Luminii care să ofere oamenilor un prilej de a se bucura de lucrurile mărunte alături de cei dragi, care mai apoi a fost transformată în realitate de o mână de oameni, mai bine zis, de câteva mâini bune de oameni. Astfel, marea familie a cercetaşilor mi-a demonstrat încă o dată de ce sunt membră a acestei organizaţii.
Un alt lucru pe care l-am găsit demn de admiraţie a fost implicarea trecătorilor pentru a aprinde gulguţe şi participarea lor activă cot la cot cu noi pentru a oferi un spectacol luminos de neuitat. Locuitorii Alba Iuliei şi nu numai, au uitat pentru câteva ore de atribuţiile lor, de funcţiile pe care le îndeplinesc şi de locurile de muncă apăsătoare şi au făcut tot posibilul să ne încurajeze şi să ne sprijine pentru realizarea unui festival de succes.
Oamenii au fost invitaţi să participe la diverse activităţi dintre care aş aminti atelierul de teatru forum bazat pe improvizaţie şi exerciţii de animaţie condus de prietenii noştri de la trupa de teatru locală Skepsis, atelierul de jocuri ale copilăriei unde participanţii au putut să joace şotron şi să îşi aducă aminte de aventurile din faţa blocului, dar şi atelierul de chităreală unde talentaţii noştri exploratori ne-au încântat cu cântece de munte, făcând din asta deliciul trecătorilor. Un element de noutate pe care l-am cuprins anul acesta în Festival a fost colţul istoric unde am prezentat o altă faţă a celui de-al Doilea Război Mondial, una în care oamenii reuşeau să se bucure de lucrurile mărunte din faţa lor în ciuda contextului internaţional nefavorabil. Reuşită a fost şi iniţiativa schimbului de carte care, sub sloganul „ia o carte, dă o carte”, atrage anual tot mai mulţi participanţi. Ne-am bucurat totodată şi de atelierul de făcut gulguţe şi de standul cu vederi pe care oamenii le-au trimis în toate colţurile lumii în direct de la FL.
Ce este de-a dreptul uimitor la fiecare ediţie a acestui eveniment este faptul că oamenii sunt dispuşi să contribuie la magia care se întâmplă în ciuda obstacolelor care se arată. Şi ca un făcut, un obstacol tot timpul se arată: ploaia. Este incredibil cum determinarea tuturor de a organiza acest festival reuşeşte tot timpul să învingă condiţiile meteo nefavorabile şi să transforme o simplă seară de mai într-o seară de basm cu lumânări pe post de licurici. Încep să cred că, mai departe de scopul declarat de a-i face pe oameni să uite de probleme zilnice şi să se bucure de frumuseţea lucrurilor mărunte, Festivalul Luminii este tot timpul un test la Unităţii şi Prieteniei, două valori indispensabile oricărui grup de cercetaşi, un test pe care până acum am reuşit să-l trecem cu brio de fiecare dată.