După o pauză de 10 ani , Centrul nostru Local a participat anul acesta la Campul Național ”Cupa Izvoarelor”, cu patrula de eXploratori ”Poletty” însoțită de Florina Pauleti și de Andrei Avram. La acest camp organizat de Centrul Local ” Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea au participat în total 350 de cercetași temerari, eXploratori, seniori și lideri, veniți să concureze pentru Trofeul ”Cupa Izvoarelor”.
Astfel, fiind foarte curioși și entuziasmați am pornit spre Râmnicu Valcea, mai exact spre orașul Brezoi, unde ne-a așteptat o mașină care ne-a condus la locul de camp. Experiența o fost cu atat mai deosebită, cu cât, pentru jumătate din patrula noastră a fost prima experiență de acest gen din cadrul cercetașiei.
Prima zi a fost destinată socializării și revederilor cu vechii noștrii prieteni cercetași. În aceasta zi ne-am împrietenit cu cercetașii temerari din Cluj si cu liderul lor însoțitor, Horațiu, alături de care ne-am savurat mesele în zilele care au urmat .
Un moment delicat a fost cel al montăriii corturilor, pentru că terenul avea multe pietre și ne-a fost greu să fixam cuiele în pământ, iar după, să decidem cine va dormi la marginea cortului. Am așteptat apoi deschiderea oficială a campului și ne-am mai jucat câteva jocuri cercetașești, antrenându-ne agilitatea pentru hike. O surpriză pentru noi a fost patrula de cercetași polonezi simpatici, care au venit în România la acest camp, și pe care ne-am bucurat să-i cunoaștem.
În cea de-a doua zi am participat la ateliere și la un mic concurs de orientare cu busola, în urma cărora ne-am ales cu câteva premii și cu noi cunoștiinte. O provocare a zilei care ne-a fost pe plac, a constat în pregătirea unui moment artistic (pe care l-am prezentat în ultima seară). Astfel, ne-am adunat toată patrula împreună cu Florina în cortul nostru de 5 persoane și am pus la cale un cântec despre minunata SUPICĂ LA PLIC :).Versurile sună cam așa:
Astazi am mai facut cunoștiință și cu cei de la Crucea Roșie, deoarece Cristiana și Cristi au facut niște mici ” bube”. Seara ne-am strâns mai mulți cercetași în jurul focului făcut de prietenii noștrii polonezi și am cântat alături de ei, făcând schimb de piese și eșarfe. Tot astăzi am aflat că Yeti doarme în hamac și am fost nerăbdători să vină dimineața ca să vedem care sunt reacțiile lui atunci când este trezit.
Cea de-a treia zi, sâmbăta (prima zi în care nu a plouat), am pornit într-un hike de 8 ore din care ne-am întors veseli dar și puțin epuizați, o parte din noi hotărând să se apuce de un sport de îndata ce vom ajunge acasă. Traseul a fost deosebit și putem spune că doar o singură data ne-am pierdut de pe drumul stabilit. Am ajuns astfel la toate checkpoint-urile și ne-am dezvoltat abilitatea de a lucra în echipă, răspunzând pozitiv la toate probele (de supraviețuire, acordarea primului-ajutor, creație artistică, radiocomunicații, pioneering, tir sportiv, educație civică și ecologică, și altele). La întoarcerea în camp am fost așteptati cu mancare caldă de liderii noștrii.
Duminică, o data cu festivitatea de închidere, a luat sfârșit și experiența noastră din acest camp, și am plecat spre casă împreuna cu cercetașii clujeni, mulțumiți de noile îndemânări dobândite și de cele 4 zile petrecute la Brezoi 🙂 .