Exploratorii din patrula Floyd au explorat munții Retezat, la finalul săptămânii trecute. Deși am pornit din Alba 8 cercetași, în prima zi, un explorator a trebuit să se întoarcă acasă. Ghinionul însă nu s-a oprit aici, am prins și o ploaie sănătoasă. Dar ne-am simțit foarte bine, am învățat multe lucruri despre munți înalți și ni s-a făcut o pofta nebună de a ne reîntoace.
Dar până una alta, în drum spre casă, exploratorii au inventat o super poezie despre experiența lor.
Plecat-am 8, venit-am 7
Deși plouați și uzi, încă din a 2-a noapte.
Peisaje văzut-am 1000,
Deși o plouat să ne ție.
Plecat-am 8, venit-am 7,
La Pietrele-am dormit o noapte,
În cort cu muște și țâțari,
Dormind tot pe pietre tari.
La salvamont noi ne-am dus,
ATV-ul l-am condus,
Cu ei ne-am împrietenit
Și spre Bucuram pornit.
Veseli uzi și obosiți
Ajuns-am noi la Bucura,
Am fost foarte bine primiți
Și ne ploua deasemenea.
Din Bucura plecat-am, tot 7,
Cu cei mai grei rucsaci în spate.
Și am mers pe cabluri și pe creste
Urmariți de ceața, ca-n poveste.
Pe pietri mult noi ne-am tot dus,
Până aproape de apus,
De pe Retezat am coborât,
La lac la Stânișoara am mâncat și triunghi albastru am urmat.
Prin jnepenis noi am purces
Pe pietri, prin apa și noroi am mers
Și nu ne-o plouat.
Padurea de conifere ne-a placut.
Prin ea am tot trecut.
La Pietrele, iar am ajuns
Și-o cola pe suflet ne-a uns.
Cu salvamontul am tot ras.
Ionel ne-a urmat ca un prieten devotat.
Și spre Cîrnic am pornit,
Ca să dormim liniștiți.
Asta nu s-a întâmplat,
Căci la foc un pic am stat,
O supică caldă am mancat,
Și dupaia ne-am culcat.
Dar asta nu e chiar tot!
Mai avem un singur hop
Hainele să le spalam,
Caci în camp curând plecăm.
Autori: Sergiu Fleșeriu, Andrei Isăilă, Bogdan Băcilă și Radu Bîrjac
plecat-am, venit-am*
Multumim 🙂