Personajele de poveste ale Zacuscarilor

Unitatea de temerari “Zacuscarii” a început să lucreze și pentru însemnul elementar “Cultură”, care alături de celelalte însemne elementare conturează nivelul minim de cunoștințe pe care un temerar trebuie să le obțină în timpul activității sale la cercetași.

Provocarea pentru noi a fost să alegem un personaj preferat din cărțile pe care le-am citit până acum și să ne gândim de ce e special pentru noi caracterul respectiv. La sfârșitul săptămânii trecute ne-am întâlnit cu toții și am început să ne spunem fiecare povestea personajului nostru. “Harry Potter” și “Hermione” din seria Harry Potter s-au întâlnit din nou sâmbătă. “Zeus”, “Copilul Minune” și “Legolas” s-au întâlnit și ei, nu pentru a forma o nouă frăție a inelului, ci pentru a-i cunoaște pe “Darth Vader”, trenulețul “Thomas” sau văcuța “Connie”. Pentru că vrem să ne îmbunătățim și talentele artistice, am desenat fiecare personajul ales așa cum ni-l imaginăm noi.

Personajele din poveste
Personajele din poveste

La final, vă invităm să citiți o poveste compusă de noi, în care toate personajele noastre preferate și-au găsit locul:

“În lumea personajelor de poveste erau 2 categorii: cele bune și cele rele. Într-o zi, personajele rele au vrut să pună stăpânire pe această lume, dar Harry Potter și Hermione s-au aliat pentru a distruge fortăreața celor răi. Pe drumul lor până la fortăreață prima dată au trecut prin pășunea florilor, unde au întâlnit-o pe Connie, o văcuță foarte drăguță. După ce li s-a alăturat și ea misiunii celor doi, au pornit cu toții la drum spre satul Greenwood. Aici l-au cunoscut pe August, copilul minune. Căutând un mijloc de transport să ajungă mai iute, au pornit spre gară, unde l-au întâlnit pe Thomas. Trenulețul albastru s-a oferit să îi conducă până în pădurea elfilor. Aici, generalul elfilor, Legolas, s-a alăturat și el grupului. Tânărul elf era foarte curajos și agil. După o bună bucată de timp, au ajuns la fortăreața răilor. Acolo, Darth Vader i-a prins și i-a închis într-o cămăruță. Aventurierii noștri nu s-au dat bătuți și l-au rugat pe Zeus să îi ajute. Acesta a aruncat un fulger care a distrus ușa cămarei. În final, ei au reușit să învingă personajele negative și le-au închis într-o peșteră. De-acum, totul va fi mai bine în lumea personajelor fantastice.”

După atâta efort intelectual am avut nevoie și de o mini sesiune de “Capture The Flag” pentru a ne reface stocul de energie.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.