A doua zi de Paşti, rucsaci şi voie bună

În penultima zi de vacanţă, coincizând şi cu a doua zi de Paşti, am pornit spre o bine-meritată ieşire din perimetrul poluat al oraşului. Înarmaţi cu mâncare, apă şi voie bună, ne-am luat rucsacii în spate şi ne-am îndreptat în pas de hike spre victoriosul şi veşnicul Mamut. După o călătorie de puţin peste o oră, am învins căldura şi altitudinea şi am sosit la destinaţie.

Ne pregătim de masă

O ieşire cercetăşească nu e ieşire până nu se face focul şi nu se frige o slană, aşa că băieţii au avut grijă să îndeplinească aceste aspecte în timp ce ceilalţi am întins o Gaşcă şi un Bulldog. Puţin consumaţi de drumul bătut şi de jocurile antrenante, am luat masa în atmosfera placută a zilei, întreţinută, ce-i drept, de puţin vânt.

După multe deliberări şi voturi democratice, am hotărât să o luăm din loc spre Cetatea Tăuţ, cetate medievală ce se înalţă semeţ peste satul din vale. Drumul s-a dovedit a fi obositor, iar dealurile care stăteau între noi şi obiectiv păreau a fi tot mai ostile, lucru care se accentua pe măsură ce rămâneam fără apă. Însă situaţia s-a modificat când ne-am văzut în apropierea cetăţii şi, deşi mai aveam de urcat o bucată bună de drum, greutatea traseului s-a ameliorat şi s-a făcut aproape nesimţită când, aflaţi în vârful cetăţii, admiram peisajul satului încă îmbrăcat în straie sărbătoreşti.

Oprire la rădăcina mirifică 🙂

Distanţa de acolo până în sat am parcurs-o ca gândul, iar jos Gabi s-a îndurat de nevoile noastre şi a cumpărat o sticlă de apă şi una de Cola, spre fericirea tuturor, mai ales a Andrei :). Drumul spre casă l-am parcurs în confort maxim, mulţumită şoferilor din centrul nostru local care s-au oferit să-şi mai rodeze puţin maşinile pentru a ne scuti pe noi de încă nişte kilometri de parcurs.

Ieşirea a fost una revigorantă şi binevenită după oboseala acumulată pe timpul sărbătorilor şi după mesele îmbuibate de care probabil că am avut parte toţi. Aşteptăm cu nerăbdare următoarea activitate cu menţinunea că de data asta o să ne luăm mai multă apă la noi :).

Mai multe poze găsiţi aici: Hike eXplo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.