Hike spre bălăceală

După un an în care activitatea mea cercetășească a tins spre un rușinos zero (din motive bine întemeiate totuși), am zis un “da” hotărât atunci când Yeti mi-a propus să facem un hike cu unitatea de exploratori. Abia așteptam să-mi încalț din nou bocancii, în care apoi să mor de cald, să merg pe poteci, să simt miros de iarbă și de vară, chiar și să transpir și să obosesc. Toate dorințele mi-au fost în final îndeplinite.

Deși inițial planul era ca o parte dintre noi să pornească vineri după-masă și alții să li se alăture sâmbătă dimineața, în final s-a decis să plecăm toți sâmbătă dimineața. Luiza și eu am pornit din Teiuș pe la 7:30, prin bunăvoința tatălui ei care ne-a “livrat” rapid în autogara Livio Dario din Alba. Acolo urma să ne întâlnim cu Geri, Radu, Mircea, Alin, Alexa, Yeti și nelipsitul Bogu. Traseul a fost propus de Yeti și apoi bătut în cuie de băieți. Mircea și Geri mai avuseseră o tentativă de dovedit bucata aia din Munții Trascăului, dar după cum aveam să aflăm mai târziu, i-a dovedit bucata pe ei. Planul era așadar să luăm autobuzul până în Zlatna, să pornim pe jos spre Cheile Cibului și să hotărâm acolo ce mai vrem să vedem, să înnoptăm într-o poieniță frumoasă (musai cu copaci, pentru ca Yeti să-și poată testa hamacul mult dorit și recent achiziționat) și apoi ziua următoare să ne grăbim spre Geoagiu-Băi, la scăldat. În drum spre Zlatna, băieții au propus să ne dăm jos în Pătrânjeni pentru a scuti un ocol până la intrarea pe traseu, iar noi am fost de acord. Am ratat însă cu brio coborârea în stația respectivă din cauza lipsei noastre de reacție, spun eu (deși Bogu dă vina pe Yeti, iar Yeti nu-s sigură dacă dă vina pe Bogu). Eh, o chestie ca asta nu ne-a afectat nicidecum planurile așa că la fel de voioși am pornit spre pădure imediat după ce am coborât în Zlatna. Având în vedere că Mircea și Geri au mai încercat traseul respectiv, i-am făcut pe ei ghizii noștri. Am aflat apoi că ei de fapt veniseră invers, că nu l-au terminat, că tură de-o zi, că fără rucsac, povești dinastea.

Am început să urcăm, după cum ziceam, prin pădure, pe cruce roșie. Traseul nu era greu, dar pentru unii dintre noi a venit după o pauză cam lungă, așa că ne-a solicitat puțin. După ce am ajuns în “vârful” acelei bucăți din traseu, am scos harta să ne reorientăm și Yeti ne-a explicat cât de simplu se citește (mie cred că îmi explică în fiecare ieșire, dar memoria mea dă greș de multe ori, pare-se că). De sus de pe deal era o priveliște frumoasă și Bogu mă uimește de fiecare dată cu câtă rapiditate identifică el obiectivele turistice: pac-pac, “alea-s Cheile Cibului, alea-s Cheile Glodului, acolo e Cibul, hai să mergem”.

Spre Cib

Spre Cib

Am pornit deci spre Cib. Bogu nu se poate abține să nu fie primul, așa că în pas alergător, împreună cu Mircea, a luat-o în față. L-am pierdut din vedere, însă îl aveam cu noi pe cel de-al doilea ghid, Geri și nu ne-a fost teamă că am putea greși drumul. Ghiciți ce? L-am greșit. Chiar după ce am coborât în Cib, am făcut stânga pentru că “sunt sigur că e spre stânga” (Geri). Ceva era suspect, pentru că se presupune că eram în centrul satului și drumul principal, singurul de altfel, era de fapt prin vale. După ce Geri a întrebat o mândră din sat, am aflat că de fapt trebuia să facem dreapta când am coborît, așa ca ne-am întors și am băgat material spre Bogu și Mircea. Ne-am făcut plinul de apă, am mâncat o gustare și am decis să continuăm până găsim un loc drăguț pentru odihnă și masă. Am mers așadar până am găsit un izvor în apropiere de Cheile Cibului. Luiza era cea mai înfometată și a găsit rapid un loc unde să ne așezăm bucatele alese aduse de acasă (și când zic alese mă refer la exemple de genul salată de morcovi și mazăre, cornulețe de casă și finetti la borcan, vinete, etc. Se pare că așa se desfășoară hike-urile moderne. Dar îmi place, nu zic nu :D). Deși Bogu a propus să continuăm până în locul unde au fost ei în camp secolul trecut (ok, nu chiar așa demult, dar demult oricum – 2006 n.r.), am ales să rămânem lângă izvor. Cum am ales să nu fie o tură tocmai hardcore, ne-am permis să stăm și noi să se așeze mâncarea, mai mult decât de obicei. Ne-a prins tare bine pauza și apoi am pornit relaxați spre Cheile Cibului.

Vedere spre Băcâia din Cheile Cibului

Vedere spre Băcâia din Cheile Cibului

Vechiul loc de camp mi s-a părut grozav. Multă verdeață, mulți copaci și multă umbră, spațiu imens perfect pentru un centru local așa de mare cum suntem noi. Am aflat apoi care au fost problemele organizării unui camp în zona aia. Trebuie musai menționat cum curăța Bogu fântâna (care era singura sursă de apă din zonă) coborât în ham și ridicat afară periodic pentru că rămânea fără oxigen.

Cheile Cibului

Cheile Cibului

De asemenea, viperele pe care noi din fericire nu le-am întâlnit, reprezentau un pericol real. Oricum, faină locație. De acolo am decis să facem Cheile Cibului pe sus întrucât pe jos ar fi fost prea plictisitor și nimic deosebit de văzut sau făcut. Pe sus a fost chiar frumos. Eu am asemănat traseul cu cel din Cheile Râmețului (tot pe sus).

Cheile Cibului

Cheile Cibului

Pauză la Ardeu

Pauză la Ardeu

Soarele a decis să ne lase să mai respirăm, așa că era momentul perfect de hike. Următorul obiectiv era Cheile Madei (sau Măzii, după cum am văzut scris pe un panou, dar noi am folosit prima variantă).

Spre Cheile Madei

Spre Cheile Madei

Se lăsa deja seara, drumuri sau poteci nu prea găseam, așa că la scurt timp după intrarea în chei a trebuit să hotărâm dacă ne oprim acolo sau continuăm până la ieșire. Dacă alegeam să continuăm, trebuia neapărat să trecem prin apă, nimeni nu știa cât sunt de lungi cheile sau dacă la ieșire vom găsi un loc bun să campăm. Varianta cealaltă era să rămânem undeva lângă vale, dar mie personal mi se părea un loc oribil pentru petrecut noaptea (prea aproape de apă, deci iarba nu era iarbă, se făcea frig, era plin de insecte). După ce argumentele au fost date, am votat și am ales să continuăm. Sunt sigură că la toți ne-ar fi părut rău dacă alegeam să rămânem.

Traversăm Cheile Madei pe înserat

Traversăm Cheile Madei pe înserat

A fost un traseu foarte fain. Am mers și prin apă și prin buruieni cât noi de mari, ne-am răcorit, am văzut un peisaj frumos și am ieșit relativ repede din chei. Bonusul a fost locul genial de campare găsit la 5 minute după ce am ieșit din chei. Iarbă moale, vatră de foc gata făcută, copăcei pentru hamac și prelată, râul foarte aproape. Ce să ne dorim mai mult? Băieții au adus lemne, au făcut rapid foc, au întins prelata pentru adăpost, așa că pe întuneric a trebuit doar să stăm la foc la povești și niște frigărui pregătite de același Geri și să ne uităm la stele. God, mi-era așa de dor de senzația aia!

Cina

Cina

După un somn bun și lung, în ciuda viețuitoarele cu multe picioare care se plimbau pe sub / pe lângă / sau simplu, pe noi, ne-am trezit cu o singură dorință: bălăceală la Geoagiu-Băi! După ce ne-am uitat pe hartă, Bogu a estimat vreo 13 km. Pe jos, prin soare și drum-șosea. Not funny at all! Eh, dar unora dintre noi le-a surîs norocul la primul magazin la care ne-am oprit, la aproximativ o jumătate de oră de la pornire. Pe Luiza o durea piciorul așa că atunci când am văzut un nene cu o Dacie goală i-am făcut semne disperate și ne-a dus fără prea multe rugăminți pe Luiza, Alexa, Geri,pe mine și o parte din bagaje până în Geoagiu, sat. Am ajuns așadar mult mai repede decât ne așteptam la ștrand. Nu știu pentru restul cum a fost, dar pentru mine momentul când m-am aruncat în apă a fost epic. După vreo 2 ore au ajuns și ceilalți, după ceva pățanii de genul rătăcit în Geoagiu-Băi, din câte am înțeles. Am avut o după-amiază extrem de plăcută și relaxantă. Povești despre cercetășie evident, în bazin, mâncare și băuturi răcoritoare. Ne-am amintit și de vremurile când eram toți mai tineri și am sărit de pe trambulina mare. Ce mai, duminica perfectă!

La întoarcere, eu m-am numărat iarăși printre norocoși, pentru ca m-am întors direct în Teiuș împreună cu Luiza și unchii ei. Ceilalți în schimb, au avut o rută mai deosebită. Planul era să prindă autobuzul din Geoagiu-Băi până în Orăștie și de acolo tren până acasă. Dar parcă ar fi fost prea simplu, nu? Povestea de la Yeti sună cam așa: au pierdut autobuzul din Geoagiu-Băi, pentru că li s-a spus o oră greșită. Au mers apoi pe jos până în Geoagiu, iar cu același mijloc de transport (autotalpa, cum îi spune Yeti) au continuat până în Gelmar unde niște tineri binevoitori le-au luat din bagaje și câțiva oameni. Restul, au continuat pe jos până în Orăștie, în gară. Au ajuns în Alba la 23:40, oră la care eu mă pregăteam să dorm, trebuie să recunosc.

Ca și concluzie, a fost o tură lejeră, dar foarte faină și inedită. E prima dată când mă duc la ștrand într-un hike (asta pentru că am ratat campul din Austria). Mi-a părut bine să petrec timp cu oamenii faini pe care i-am văzut prea rar în ultima vreme, să mâncăm pâine cu brânză topită și ceapă, să dormim sub cerul liber, să uităm pentru 2 zile de jungla numită oraș. Aștept următoarea!

Două cuvinte despre Ștefana Popa

Ștefana este lider de eXploratori în devenire
Acest articol este în categoria Exploratori, Noutăți, Prima pagină și are tag-urile , , . Bookmark aici.

One Response to Hike spre bălăceală

  1. Pingback: Cib revisited – după 7 ani | Blogu' lu' Yeti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *