În luna aprilie, patru seniori din Centrul nostru Local am participat la două “work party-uri” la Kandersteg International Scout Center, și-am decis să scriem acest mic articol ca să împărtășim experiența noastră cu cât mai multă lume și să mulțumim persoanelor care ne-au ajutat să ajungem acolo. Am avut ocazia să cunoaștem și să lucrăm împreună cu niște oameni frumoși alături de care am împărtășit emoții și sentimente care ne-au unit, chiar dacă eram din părți diferite ale Europei. Timp de câte o săptămână am putut învăța și practica tradiții și obiceiuri interesante din alte țări.
Continue reading “Work Parties în aprilie la Kandersteg International Scout Center”Roverway 2016
Listele sunt închise, formularele sunt completate, bagajele sunt gata, iar singurul lucru pe care mai trebuie să-l facem este să plecăm în Franța la Roverway 2016! Zis și făcut. Continue reading “Roverway 2016”
Ieșirea de toamnă a seniorilor
La sfârșitul lunii septembire, patru dintre seniorii noștri, anume subsemnatul (Drula), Ale, Luiza și Florina am partricipat la o ieșire amicală pe Varful Cozia, împreună cu prietenii noștrii din Centrul Universitar București. Propunere discutată încă din Campul Centrului Local, iesirea a avut scopul de a ne închega mai bine relațiile dintre unitățile noastre de seniori și de a mai merge într-o tură scurtă și frumoasă înainte ca majoritatea dintre noi să ne înglodăm în munți de hărtie si cărți survenite în urma începerii anului universitar.
Farm2Fork Malta 2015
Farm2Fork a fost un eveniment finanţat de Erasmus+ şi găzduit de Scout Association of Malta, mai exact grupul de cercetaşi din Xaghra, Gozo. Între 17 si 22 august, 32 de seniori din România, Bulgaria, Macedonia, Spania şi Malta s-au întâlnit într-un camp ce a avut loc pe insulele Malta şi Gozo.
Tema s-a învârtit în jurul drumului parcurs de alimente, de la recoltare până la consumator şi problemele principale care survin în procesul respectiv. Activităţile au atins aşadar aspecte precum sănătatea şi bunăstarea, dezvoltarea rurală, urbanizarea, educaţia interculturală, securitatea alimentară, lanţul de aprovizionare şi risipa de alimente.
Forumul Național de Seniori, 16-18 Aprilie 2015
Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi saltă inima de bucurie când am ocazia să particip la evenimente cercetășești naționale. Din motive logistice, nu am apucat să particip ca senior la astfel de evenimente până anul acesta și mare mi-a fost bucuria când am văzut că perioada în care e organizat FNS coincide cu vacanța mea, așa că am hotărât că e musai să merg!
Continue reading “Forumul Național de Seniori, 16-18 Aprilie 2015”