Sâmbătă seara a avut loc poate cel mai frumos și mai spiritual eveniment național pe care Cercetașii României îl organizează. Festivalul luminii, nu este doar un eveniment, ci reprezintă 2 ore în care cei prezenți sunt invitați să se bucure de liniște, de pace, de natură, de frumusețea lucrurilor mărunte. Aşa că, pe 19 mai, între Poarta I şi Poarta a III-a (zona Obelisc), am dat şi noi startul la cele 2 ore de Festival.
Festivalul Luminii la Alba Iulia
Festivalul luminii a apărut ca idee în 2004, când câțiva cercetași din Cluj Napoca au încercat să le amintească oamenilor de fumusețea lucrurilor mărunte din viața lor. Unindu-și forțele, au realizat prima ediție a evenimentului, intitulat pe atunci Seara Viselor Împlinite. Continue reading “Festivalul Luminii la Alba Iulia”
Lupişorii francofoni
Din noiembrie anul trecut, unitatea noastră de lupişori face parte din proiectul internaţional „Lupişorii francofoni”. Proiectul a debutat cu un schimb de scrisori între patrulele de lupişori români cu cei francezi, care continuă şi în prezent. Următoarea etapă a proiectului a constat în organizarea unui stagiu de animaţie desfăşurat la Zărneşti, judeţul Braşov. Aici au participat doi dintre liderii centrului nostru local: Adi Mosora şi Grădinariu Raluca. Următorul pas s-a concretizat printr-o întâlnire regională, organizată la Căprioara, judeţul Hunedoara. Continue reading “Lupişorii francofoni”
Şi-am fost la Hunedoara
În preajma sărbătorilor cam toţi liderii şi seniorii mai dau pe acasă de pe la “facultăţuri” sau apucă să-şi mai ia liber de pe la muncă, aşa că ne-am strâns o mână de oameni şi am plecat cu două maşini spre parcul dendrologic din Simeria şi Castelul Corvinilor de la Hunedoara. La castel ne-am întâlnit şi cu Laurian Gherman, şeful CL Hunedoara, care ne-a povestit despre ce activităţi făceau ai lor eXplo pe atunci, întâmplări şi amintiri dar am şi dat drumul la nişte idei de activităţi viitoare împreună cu eXplo albaiulieni.
Consiliul Centrului Local – martie 2012
În fiecare lună are loc Consiliul Centrului Local, o întâlnire formală a liderilor noştri şi a celor care se pregătesc să devină lideri. Aici discutăm ce am realizat în luna care s-a scurs de la ultima întâlnire, probleme şi nevoi administrative şi organizatorice ale Centrului Local, dar mai ales despre proiecte şi activităţi de viitor şi despre starea unităţilor şi a ramurilor de vârstă.
Ne-am strâns astfel duminică, după un weekend plin, în echipă aproximativ completă să punem “ţărişoara” noastră la cale. Am stabilit data pentru organizarea Adunării Generale a Centrului Local, care este un eveniment anual ce trebuie organizat, legal, şi în care ne evaluăm, democratic, cu tot grupul, activitatea din anul care a trecut.