Ziua de 22 februarie reprezintă un motiv de sărbătoare pentru toți cercetașii din lume. Această dată marchează nașterea fondatorului cercetășiei, lordul Robert Baden-Powell. Anul acesta am comemorat 158 de ani de la nașterea sa, și cum altfel, dacă nu printr-o ieșire cu tot centrul local la Arieșeni.
Vineri, 20 februarie, ne-am adunat cu mic, cu mare, în parcare la Electrica și, plini de nerăbdare am așteptat cele două autobuze care aveau să ne ducă până în Țara Moților, la Arieșeni!
Autobuzul lupișorilor a fost cu atmosferă de petrecere, deoarece șoferul le-a intuit buna dispoziție și i-a delectat cu muzică atât folclorică, cât și mai modernă, lupii fiind acompaniați de temerarii și liderii care petreceau alaturi de ei.