Școala de Arheologie – Campul Centrului Local 2022

Ionuț  Indianul, un stimat și faimos cercetător de la Școala de Arheologie din Alba a plecat în Egipt de câțiva ani cu misiunea de a descifra un mister de care s-a lovit încă de pe vremea când era un Săpător. Desi Mentorii Școlii de Arheologie și Ionut aveau o comunicare săptămânală, mesajele din Egipt s-au oprit brusc pe la început de August. Lumea începea să își facă griji, până când, într-o zi, Școala a aflat că prietenul lor a fost declarat dispărut de autoritățile Egiptene.

Pe 10 august o scrisoare suspectă a ajuns la conducerea Școlii de Arheologie din Alba. Pe plic scria doar “De la Prof. Ionut Indianul”. Intrigați, Mentorii au deschis plicul primit de la prietenul lor plecat de mult timp în expediție. Un miros ușor de ulei de motor și miere umplu camera odată ce plicul fu deschis.

14 Iulie 2022

Dragi colegi,

După cum știți, expediția mea din Egipt ține deja de 2 ani. Ar fi trebuit să ne vedem fatza-n fatza încă din 2020, dar circumsțantele nu ne-au permis. Nu e timp. Am făcut o descoperire uimitoare aici, dar nu vă pot lăsa detalii, mi-e frică ca această scrisoare să nu fie interceptată de cine nu trebuie. Toate celelalte linii de comunicare sunt blocate, inclusiv rețeaua de telefonie. Vă rog, veniți în Egipt! Jurnalul meu vă va oferi toate detaliile, o să vă las codul de acces aici, în Blandiro, aproape de Nil. Numai voi, cei din Alba, puteți să rezolvați acest mister.

                                                                                                                                     I.I.

Mentorii s-au uitat unii la alții, cu un mix de teroare, uimire și curiozitate. Au încercat să-l sune, dar “Numărul apelat nu există”. Chiar în acea dimineață, Școala de Arheologie din Alba își adună membrii cu scopul de a pleca spre Egipt.

Suntem pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Campul Centrului Local 2022. După 2 ani de pandemie, de lockdown și pauză de la camp-urile noastre tradiționale, astăzi suntem în perioada de precamp în care încărcăm materialele din Alba Iulia, descărcăm materialele în Blandiana și ne pregătim de cea mai mare aventură a anului.

Anul acesta ne găsiți în perioada 13-21 august în Blandiana, jud Alba. Lăsăm aici un pin location pe hartă pentru a ne găsi mai ușor. https://maps.app.goo.gl/QiAVHhPiiLPdAuZz5 Ca și până acum avem o zi dedicată pentru vizite în camp și vă rugăm să ne vizitați doar în după-masa zilei de joi 18 august când este După-masa Porților Deschise. Regula cercetașilor și a campului zice că orice mâncare, dulciuri sau apă cu gust plăcut e adusă în camp e musai să fie împărțită cu toată lumea, așa că vă rugăm să aveți în vedere acest lucru.

Avem și o surpriză, sperăm noi plăcută, în acest an. Duminică, 14 august, alături de partenerii noștri de la Cinemobilul, vă invităm să vă alăturați nouă la o seară de film specială.

Mulțumiri speciale merg în acest an către partenerii și prietenii noștri care ne sunt alături și care ne sprijină cu transportul materialelor în camp, carne și mezeluri pentru mesele din camp, fructe, nuci, pâine, alte produse alimentare inclusiv produse vegane, materiale de prim ajutor. Promite să actualizăm lista pe măsură ce se finalizează fiecare parteneriat.

Mulțumim Primăria Blandiana, Solina România, Prefera, Transilvania Nuts, Elit, Exotic fructe și legume, Damiprod.