Cine suntem?
Centrul Local “Axente Sever” este filială a Organizaţiei Naţionale “Cercetaşii României”. Aceasta este neguvernamentală, non-profit şi apolitică, bazându-se pe educaţie non-formală, voluntariat, sprijin adult, principii şi valori cercetăşeşti.
Ce facem?
Misiunea Cercetăşiei în societatea românească este de a contribui la educarea tinerilor printr-un sistem de valori bazat pe o Promisiune şi o Lege, de a ajuta la construirea unei lumi mai bune, în care oamenii sunt împliniţi ca indivizi şi joacă un rol constructiv în societate.
De ce Cercetaşi?
Pentru că suntem o organizaţie pentru tineret, condusă de tineret şi nu numai.
Pentru că oferim posibilitatea de implicare în activităţi în natură, departe de sedentarism, prin care sprijinim constructiv dezvoltarea socială, fizică, intelectuală, culturală, emoţională/afectivă şi spirituală a fiecărui cercetaş. Aceste laturi ale dezvoltării reprezintă cele şase arii pe care sunt bazate sistemele de progres personal specifice fiecărei ramuri de vârstă.
Pentru că deşi învăţăm constant pe parcursul vieţii, o facem distrându-ne şi împreună cu ceilalţi, ajutându-ne reciproc unii pe alţii.
Pentru că noi, în primul rând, suntem o mare familie 🙂
De la ce vârstă poţi fi Cercetaş?
Cercetaş poate fi oricine cu vârsta cuprinsă între 7 şi 24 de ani. Dat fiind faptul că unii intră în sistemul de învăţământ mai devreme sau mai târziu decât majoritatea, trecerea de la o ramură de vârstă la alta se bazează mai mult pe clasa/anul de şcoală în care se regăsesc copiii/tinerii cercetaşi.
Astfel, la cercetaşi avem 4 ramuri de vârstă:
- Lupişori (7-10 ani sau clasele I-IV);
- Temerari (11-14 ani sau clasele V-VIII);
- Exploratori (15-18 sau clasele IX-XII);
- Seniori (18-24 ani sau anul I de facultate-sfârşitul facultăţii).
Limita de 24 ani este mai mult sau mai puţin fictivă, pentru că orice persoană se poate implica în activităţi, organizarea acestora şi în special în organizarea Centrului Local, indiferent de vârstă. Orice senior sau persoană care vrea să se implice la nivelul acesta, poate deveni Lider. Desigur, pentru a fi Lider trebuie parcurse mai întâi o serie de stagii de formare şi o perioadă de timp în care se construieşte o anumită experienţă, iar indivizii îşi pot testa abilităţile şi pot învăţa de la ceilalţi cercetaşi adulţi.
Şi ce face un copil/tânăr la Cercetaşi?
Fiecare ramură de vârstă are un sistem de progres personal, un cadru simbolic (poveste) şi o organizare internă prin care îşi desfăşoară activităţile specifice.
Acestea pot varia de la o ieşire scurtă (hike) de 1-2 zile, până la un camp (tabără) de 2 săptămâni. În cadrul lor, copiii/tinerii pot învăţa cum să se descurce în natură, cum să construiască un adăpost în diferite anotimpuri, noduri şi tehnici de construcţii, cum să facă focul cu cele mai puţine resurse, cum să se comporte şi să preţuiască natura.
Pe lângă tehnici şi activităţi fizice, sunt realizate acţiuni sociale, de ajutorare a membrilor comunităţii, de restructurare a anumitor spaţii publice, de plantare a copacilor în zonele în care lipsesc sau pur şi simplu aducerea unui zâmbet pe feţele celorlalţi prin activităţi simple, mărunte, dar care înseamnă mult.
Să nu uităm şi de distracţie, care poate fi de la simple jocuri, la vizitarea sau realizarea unor expediţii/trasee în spaţii culturale, în care înveţi despre oraş răspunzând la provocări.
Un important element al mişcării Scout, este învăţarea prin acţiune, înveţi făcând. Astfel, tot ceea ce învaţă copiii sau tinerii, este prin forţele şi abilităţile proprii.
Cum pot deveni cercetaş?/Cum poate deveni copilul meu cercetaş?
În primul rând, intrând pe pagina de Contact, prezentă în meniu.
Apoi, după participarea la câteva întâlniri şi familiarizarea cu activităţi cercetăşeşti, membrul aspirant îşi poate depune Promisiunea de Cercetaş şi a ramurii de vârstă specifice.
Cât costă să fi cercetaș?
Deoarece suntem organizaţie non-profit, bazată doar pe voluntariat, plătim o cotizaţie anuală de 60lei/cercetaş, dintre care 50lei merg la nivelul naţional (de unde se plăteşte mai departe cotizaţie către OMMS), iar 10lei rămân în contul Centrului Local. Banii care se strâng sunt folosiţi în achiziţionarea echipamentelor (de exemplu: corturi) şi a materialelor necesare unei desfăşurări cât mai bune a activităţilor.
Pe lângă această cotizaţie, se plăteşte o taxă de înscriere de 15lei, care acoperă costul unei eşarfe şi al unui însemn de promisiune, primite atunci când copilul/tânărul îşi depunde promisiunea pentru prima dată.