În perioada 5-10 august, în comuna Cristian din judeţul Braşov, s-a adunat o mare masă de prieteni cercetaşi din toată ţara. Motivul care ne-a adus pe toţi acolo a fost Campul „Sterie Stinghie – CNeX”(Campul Naţional de eXploratori).
Întamplarea a făcut să îmi organizez aşa de bine vacanţa de vară, încat să mi-o umplu cu evenimente cercetăşeşti şi, uite aşa, am ajuns ca în acest camp să fiu staff la administrativ, sub coordonarea dragei noastre Mihaela Ciobanu. Povestea ce urmează să v-o spun o să conţină o parte din amintirile şi trebuşoarele ce le-am facut eu acolo cu mare drag.
An de an aştept entuziasmată să vina UP-ul să îmi revăd prietenii din toată ţara şi din câte ştiu nu sunt singura de felul ăsta. În schimb anul acesta am fost ceva mai norocoasă: i-am găsit acolo pe acei prieteni vechi şi tot acolo am mai legat alte câteva noi prietenii.
Aşadar şi prin urmare, ca staff am fost nevoită să fiu prezentă pe frontul de luptă încă de sâmbată(2 august) deoarece programul era în aşa fel structurat ca pe când ajung participanţii să gasească acolo un super-camp cu catrag, scenă, loc de luat masa, subcampuri împărţite, o poartă mare şi minunată care să se potrivească cu tematica si povestea campului: “După ce anul trecut poporul scout a colonizat Cristianul prin buna dispoziţie şi dorinţa de progres, pintenogii cred de cuviinţă că ar fi păcat ca totul să rămână doar o amintire. Tradiţiile sunt pietre de temelie în istoria şi cultura oricărei civilizaţii şi de aceea ne dorim ca acest camp să devină o tradiţie, să fie prezent an de an în calendarul vieţii cercetăşeşti din România. Alaturi de prieteni vechi şi noi, vom scrie poveşti noi şi ne vom descoperi pe noi însine.” Desigur detaliile organizatorice au fost şi ele în centrul atenţiei noastre deoarece nimeni nu are nevoie de momente de criză într-un camp cu 150 de cercetaşi veniţi din te-miri-ce colt al ţării, plus o patrulă din Nemţia.
Lucrul ce m-a facut să îmi placă foarte mult să fiu staff în acest camp a fost că treaba mea nu s-a limitat la partea administrativă, adică: să pregătim pachetele participanţilor, să mergem la cumpărături sau să curăţăm băile, ci a fost mult mai mult. A fost o redescoperire a momentelor frumoase şi mărunte care te fericesc. Am primit zâmbete când am oferit informaţii, am auzit râsul şi urletul Roxanei Crăciun când ne dădeam cu cărucioarele prin Metro, am primit aprecieri din partea staff-ului de la Aventura pentru că i-am ajutat jumătate de zi, m-am amuzat copios o zi întreagă şi am învăţat câte ceva la atelierul de dansuri populare, am adunat fân şi mi-am făcut căpiţa mea în care am putut să mă arunc de pe scenă. Nu a existat un moment în care să mă plictisesc pentru că seara se stătea la chitareală (deja-vu cu imagini din Break de la UP16, jumate din oamenii ăia îmi urlau în urechi. Ce să fii vrut mai mult?).
Am fost singura din grupul mare de albanezi, dar nu m-am simţit singură nici măcar o secundă. Vreau să îi mulţumesc lui Rick că m-a primit în super-gaşca de coordonare a campului, aşa, mai pe nepusă masă şi aiurită cum sunt, să îi mulţumesc întregului staff că m-a suportat mai bine de o saptămână cu tot cu vocabularul meu teiuşenesc; iar vouă, prietenilor cercetaşi vreau să vă spun cu cel mai mare drag să mergeţi în Campul Regional “Sterie Stinghie” mai întâi ca participanţi şi apoi ca staff pentru că o să mai fie şi o a 3-a ediţie, pentru că a fost frumos şi o să fie şi mai frumos!
(Pozele folosite în acest articol provin de pe pagina de facebook a campului și le puteți găsi aici ).