La sfârșitul lunii iunie, după cum ne-am planificat ca patrulă, Capristania de Răsărit, împreună cu mai mulți prieteni (Iulia din Alba Iulia, Miha de la CUB și încă o Iulia) au plecat în expediție cu destinația vf. Omu. Pe prima parte a drumului am prins vreme bună de urcare, dar ultima secțiune și întreaga a doua zi am avut parte de apă din toate direcțiile 🙂 Pentru că ai noștri Capristani sunt un popor scump la vorbe, mai ales în scris, i-am rugat să scrie fiecare o bucățică de articol. Șmecheria? Nimeni nu știe ce a scris cel dinainte, fiecare primește ultima propoziție a textului existent și sarcina de a scrie câteva propoziții care să continue povestea – urmând să dea la rândul lui ștafeta mai departe până când toată povestea s-a spus, din 8 puncte de vedere diferite. Ce a ieșit, vedeți mai jos 🙂
Notă: am redat aici întregul articol, compus din secvențele trimise de fiecare dintre eXploratori, fără a le modifica decât în termeni de corectitudine gramaticală și semne de punctuație.
După o serie lungă de ședințe și dezbateri, Guvernul Capristan și-a propus ca o data cu sosirea verii să trimită cea mai bună echipă de aventurieri pe un tărâm necunosut de Capristanii tineri. Bravi și dornici de aventură, echipa desemnată acceptă de îndată propunerea. Sâmbătă noaptea, în formație incompletă a patrulei și cu unul dintre cei trei aventurieri ce s-au alaturat intre timp, Iulia, urcam în Teiuș în trenul spre Bușteni. O noapte albă si un drum lung ne duc la destinație, unde ne asteapta Miha si inca o Iulia. Din Bușteni ne facem ultimele provizii, ne incarcam cu energie si incepem sa urcam prin padure.
Vremea părea sa țină cu noi, o zi însorită și noi eram ascunși de căldura copleșitoare. Urcăm până la cabana Caraiman, unde ne tragem puțin sufletul, admiram privelistea și caprele negre. De la cabana Caraiman mergem incă o oră până la Babe si Sfinx. Ploaia ne îndeamna să ne încălzim cu un ceai înainte să plecăm spre destinație. (Oana)
Neimpresionati de cele patru pensionare si de sfinxul forjat de ploaie si de vant urmam traseul de linie galbena care ne duce catre acel Om vestit. Pe traseu intram in taramul ghetii mici si reci care ne spulbera visele de a ajunge uscati la cabana acelui Om. Ingandurati la o raceala masiva de dimineata ne continuam drumul printre fragmentele de asteroizi sperand ca nu mai avem mult de mers prin acea lume paralela. (Bogdan)
Dupa mult timp infernal de mers prin ploaie, ceata si grindina, uzi leoarca din cap pana in picioare, dezamagiti in continuu de fiecare curba dupa care NU se afla cabana Omu, am zarit sanctuarul nostru mult astepat. Fara sa ne vina sa credem ca in sfarsit nu mai suntem asaltati de miile de pietricele pe metru patrat, ne-am asezat, mai mult morti decat vii, am asteptat clantanind din dinti la “receptie” si ne-am dus bagajele in camera. Dupa un mini razboi pentru un loc de haine pe soba rece, ne-am urcat in pat si rand pe rand am cazut la datorie intr-un somn adanc, dar greu de mentinut datorita sforaitului abundent al lui Mircea. Intre timp, unii se mai odihneau la o cana cu ceai fierbinte, altii is storceau ultimele haine “uscate”, iar cei cazuti inviau miraculos sa comploteze impotriva sforaitului infiorator. Dupa o noapte lunga si zgomotoasa, cu totii ne-am strans la masa sa ne facem plinul si sa vedem prin ce minune ne mai intoarcem noi acasa. (Geri)
Desi eram in urma cu vreo 2 ore am decis sa supunem la vot pe ce traseu sa ne intoarcem. Grupul era impartit in doua tabere: cei care vroiau sa se intoarca pe jos pe Valea Cerbului sau cei care vroiau sa scape mai usor cu telecabina. Dupa 15 minute intense de contrazis am decis ca mai bine sa mergem cu telecabina deoarece vremea nu era chiar favorabila. Dupa ce decizia a fost luata ne-am intors in camera, ne-am luat hainele care eram cele mai uscate si am iesit la POZA.
Nu conta ca peisajul nu se vedea de ceata dar a fost nevoie sa marcam reusita. Am pornit la drum. Stiam ca o sa ne astepte cam 3 ore de mers in frig si ploaie dar o sa ajungem la telecabina si totul o sa fie bine. Intr-un final am ajuns la telecabina toti teferi si ne gandeam ce bine o sa ne fie pana jos la caldura si poate ceva cald de baut, dar acolo am intampinat o noua problema. (Dîrzu)
(Telecabina nu mergea din cauza vremii grele – n.r.)
Cred că ceva a murit in mine cand am realizat ca telecabina nu mai era o optiune. Am observat totusi ca Dirzu era intr-o stare chiar mai deplorabila asa ca, fiind o prietena buna, i-am sarit in ajutor si am incercat sa-i ridic putin moralul. In cele din urma mi-a venit ideea geniala sa mergem la cabana Babele unde tot eu i-am sugerat Iuliei sa ceara numere de telefon ca sa chemam masini dupa noi. Nu stiu ce s-ar fi facut fara mine sincer. Am pornit apoi spre Piatra Arsa, locul din care luam masinile. (Flavia)
Am continuat sa mergem 30 de minute prin ploaia care nu se mai oprea. Era ceata si imi era foarte frig. Credeam ca nu mai ajungem odata la locul de unde luam masinile. Voiam doar sa-mi las rucsacul din spate si sa ma schimb in haine uscate. Aproape uscate. Intr-un final am ajuns si in departare se vedeau 2 masini care se indreptau spre noi. In sfarsit ne-am urcat in ele si ne-am dat jos gecile ude. Masinile ne-au dus catre Sinaia pe traseul Trans-Bucegi. Am ajuns in sfarsit in gara de la Sinaia unde am reusit sa ne schimbam. (Geo)
La gara am stat aproximativ 20 de minute, timp in care Iulia ne-a binecuvantat cu covrigi de la o covrigarie din apropiere. As vrea sa va descriu acum cat de gustosi au fost si cat de bine mi-au priit, dar trebuie sa va povestesc in continuare. Pana la urma ne-am hotarat sa luam autobuzul pana in Brașov si asa am si facut. Pe autobuz era liniste lumea luase somn deja. Autobuzul oprise in autogara, ne dam jos, mergem in gara, ne punem pe niste banci si dupa ne impartim sa cautam o posibila ruta catre casa: fie autobuz fie tren. Am hotarat sa ne luam bilete de tren fiindca era mai rentabil, aveam sa aflam ca nu putem pleca caci Geo si-a uitat portofelul in autobuz (Paul)
Dupa ce Yeti o mers sa-i caute portofelu Georgianei, am mai stat in gara pana la ora ..(nu mai stiu la cate o venit trenu) . In drum spre tren am intalnit un domn care canta frumos la chitara . Trenul arata destul de urat si si mirosea urat asa ca am mers in alt vagon mai curat care nu mirosea … asa tare. Acolo am stat si am povestit cu Yeti despre cercetasie … and stuff. Dupa Sighisoara, cand ne-am mutat in vagoanele mai putin curate am avut o surpriza placuta: erau goale si nu miroseau chiar asa de urat. (Mircea)