Pentru că timpul se anunța a ține cu noi, fără să ne gândim că jungla e un tărâm destul de misterios și când vine vorba de vreme, am decis împreună cu Hathi să facem o întâlnire în aer liber. Astfel, cu mic cu mare ne-am adunat o mână de lupișori plini de energie și voie bună.
Ne-am adus aminte de Marele Urlet, primind complimente de la Yeti că în sfârşit am reuşit să strigăm ca niște adevărați lupi (noi spunem că mai avem puțin de lucrat, așa că o să continuăm să exersăm).
Nu am uitat nici de strigătele fiecărei patrule, remarcându-se aici două lupișoare „piperușe” și după două ropote bune de ploaie, timp în care ne-am distrat făcând baloane, am început activitățile propriu-zise.
Hathi le-a povestit lupișorilor de semnificația zilei de 1 Iunie și despre cât de importante sunt drepturile copiilor, despre faptul că trebuie respectate atât între noi, copiii, cât și de către adulți. Şi pentru că era totuși Ziua Copilului și trebuia sărbătorită cu voie bună, am zis să dăm drumul la concursul pregătit de către mai marii junglei pentru noi. Lupișorii au fost repede împărțiți pe două grupe, unii participând la aruncatul cu sulița și ceilalți la aruncatul greutății și ștafetă. Lupișorii au fost foarte plini de voie bună și energici astfel că ne-au cam uimit la probele de aruncat, iar la sfarșit ne-am relaxat cu un joc de grup.
Înainte de a ne lua rămas bun, Hathi a înmânat fiecărui lupișor prezent câte o diplomă și însemn de merit pentru urma de lupișor, povestindu-le copiilor că acestea semnifică sfârșitul parcurgerii teritoriului său. A înmânat premii celor mai buni lupișori la probele din concurs și le-a urat succes și vânătoare plăcută pe noul teritoriu pe care vor intra, teritoriul lui Baghera.