Ieşirea de toamnă a adulţilor (seniori şi lideri) din Centrul nostru Local a devenit, de câţiva ani încoace, un eveniment cu tradiţie, pe care încercăm să nu-l ratăm. E un moment bun să analizăm ce am făcut în anul cercetăşesc ce tocmai s-a încheiat, dar şi să pornim idei noi de activităţi şi proiecte sau invenţii care să ne facă viaţa mai uşoară.
Anul acesta, locaţia pentru ieşirea de toamnă a fost la Cabana Şureanu. Când eram mai tineri, mergeam aici în fiecare an (ori şcoală de iarnă, ori ieşire de toamnă, chiar şi camp am avut prin apropiere), dar în ultimul timp am ajuns mai rar prin zonă şi parcă ni s-a făcut puţin dor. 21 de seniori şi lideri ai Centrului Local au răspuns „DA”, la invitaţia de a petrece un weekend împreună la munte.
Unii cu concediu de la servici, alţii cu ratat de laboratoare sau alţii cu tras tare, până la 17:00 am ajuns pe rând, vineri, la cabană. Cei mai norocoşi dintre noi, care au putut pleca de dimineaţă din Alba Iulia, am avut vreme şi de o mică plimbare până pe Vf. Şureanu. Aici, ca de obicei, ceaţă şi vârful în nori. Dar vântul mai făcea câte-o fereastră din când în când şi am putut vedea unul dintre cele mai frumoase curcubee. În apropierea Vf-ului Şureanu, am găsit un releu care nu era acolo ultima dată când am vizitat zona şi care a pornit o discuţie serioasă despre rolul lui şi mai ales despre cum a fost ridicat.
Odată cu lăsarea serii, au început să apară şi ceilalţi, aşa că ne-a prins miezul nopţii în acorduri de chitară, în ture de trenuleţe, Jungle Speed şi Carcasonne, dar şi cu multe poveşti.
A doua zi ne-am împărţit în 2 grupuri. La iniţiativa lui Adi, un grup a decis să încerce o tură mai lungă şi am pornit pe urmele dacilor şi romanilor de acum aproape 2000 de ani. „Munţii Dacilor”, o carte scrisă de Dan Oltean, ne-a fost şi hartă şi ghid, în încercarea de a găsi mici urme ale strămoşilor noştri.
După ce se trece de Vf. Şureanu, traseul e mai mult o plimbare pe platouri întinse şi singurele urcuşuri au fost până la câte-un vârf mai mic, marcat pe traseu. În apropiere de Vf. Comărnicel, am dat şi peste ceea ce căutam: urmele unui castru roman de etapă. Am putut vedea conturul şi chiar poarta de intrare, bineînţeles toate acoperite de iarbă şi pământ, dar totuşi, urme ale bătăliilor purtate prin Munţii Şureanu. Pe Vf. Dealul Negru, de vis-a-vis, am găsit barajul de apărare făcut de daci. Am încercat să ne imaginam strategii şi motive pentru care au fost alese locurile respective, dacă arătau la fel şi acum 2000 de ani şi ne-am amintit fapte şi personaje despre care am învăţat la istorie. La întoarcere, istoria s-a transformat în geografie şi am povestit despre Munţii Retezat, Parâng, Ţarcu, depresiunea Haţegului, cam tot ce se putea vedea.
Celălalt grup a ales un traseu mai scurt. Au urcat până pe Vf. Şureanu, au dezbătut şi ei puţin problema releului şi au identificat un nou vârf: „Căpiţa lui Carmen”. Au trecut şi pe la lacul Şureanu, unde vremea frumoasă de afară şi animaţia păstrată din traseul până pe vârf i-a îndemnat să dea drumul unei sesiuni foto de excepţie. Seara, deşi mai obosiţi, tot am experimentat reţete noi de mâncare (shawarma a la munte, ciuperci călite „italieneşti”), trubadurii şi-au mai demonstrat încă odată talentul şi trenuleţele au încins şinele, iar ţăranii din Carcasonne au cucerit câmpii şi oraşe.
Duminică, am mai profitat de câteva ore de soare la munte şi încet, încet, cu bateriile încărcate, am pornit pe rând pe drumul spre casă.
Şi povestea de la Iuli Guş, care se regăseşte şi pe blogul ei personal, alături de mai multe poze:
E deja tradiţie: ieşirea de toamnă a liderilor şi seniorilor din Centrul Local “Axente Sever”. Şi anul acesta o destinaţie care s-a împământenit şi ea ca tradiţie: cabana Şureanu.
O parte au ajuns de vineri dimineaţa, o parte vineri seara sau chiar spre miezul nopţii. După cum ne-a permis serviciul sau facultatea.
Ne-am strans 21. Mulţi! Cu toate acestea o singură chitara care era poştită democratic între Pătrat, Mogo, Alex şi Dani. În schimb aveam vreo 5 board game-uri. S-au întins poveştile şi zdrăngănitul până târziu.
Sâmbătă am plecat în tură. Trupă restrânsă, doar 8. Am plecat pe urmele dacilor şi romanilor. Adi ne-a adus o carte scrisă de un “dac liber” unde se arătau urmele castrelor romane şi ale barajului dacilor. Am configurat traseul cu destinatia vf. Dealul Negru (nu cel cu mici, unul pustiu care a scos puţin sufletul din noi la urcare). Vreo 18 km umblaţi, poveşti multe, 3 castre romane, un baraj dacic, napolitanele lui Bogu pe vârf şi un grapefruit la coborâre, meniscuri vătămate, poveşti multe şi un apus superb.
Avem şi varianta lui Yeti-man, destul de lungă şi cu multe poze, pe blogul lui personal.
Mai multe poze, la Florina şi Paul.
