Din noiembrie anul trecut, unitatea noastră de lupişori face parte din proiectul internaţional „Lupişorii francofoni”. Proiectul a debutat cu un schimb de scrisori între patrulele de lupişori români cu cei francezi, care continuă şi în prezent. Următoarea etapă a proiectului a constat în organizarea unui stagiu de animaţie desfăşurat la Zărneşti, judeţul Braşov. Aici au participat doi dintre liderii centrului nostru local: Adi Mosora şi Grădinariu Raluca. Următorul pas s-a concretizat printr-o întâlnire regională, organizată la Căprioara, judeţul Hunedoara.
Activitatea a purtat numele de „Vânătoarea de tradiţii”, având ca temă multiculturalitatea. Alături de lupişori din Deva şi Timişoara, am participat şi noi cu trei patrule: Vulturii de Aur, Panterele Negre şi Haita Cenuşie – 34 de lupişori, însoţiţi de 5 lideri.
Sâmbătă dimineaţa, ne-am strâns la locul nostru obişnuit de plecare (Electrica) plini de energie şi dornici de o nouă aventură, am urcat în autobuz şi am pornit spre Deva. Pe drum am povestit despre întâmplările petrecute în ultima săptămână de când nu ne-am văzut, am spus bancuri, am râs, dar am fost şi serioşi, făcând o ultimă repetiţie a cântecelor pe care aveam să le prezentăm celorlalţi cercetaşi. După drumul scurt de aproximativ o oră, am ajuns la destinaţie. Aici, am facut cunoştiinţă cu cercetaşii veniţi din alte centre locale.
Deşi timizi la început, după formarea celor 8 patrule mixte (cu lupişori amestecaţi din toate centrele locale) şi câteva jocuri de cunoaştere, copiii au început să povestească, să se joace împreună şi să lege noi prietenii. Apoi, cadrul simbolic conform căruia Mowgli văzuse în satul oamenilor minunatele tradiţii pascale si dorindu-şi să trăiască şi el magia lor, a adus cu sine un concurs pe patrule iar lupişorii au dorit să aducă în junglă frumoasele obiceiuri ale oamenilor. Astfel, a fost un concurs de creativitate, îndemânare şi imaginaţie: fiecare lupişor a primit un ou din ghips, pe care trebuia să îl coloreze cât mai frumos şi alături de ceilalţi colegi de patrulă, au realizat şi un coş unde să pună toate ouăle.
Şi pentru că tradiţia pascală cu ouă nu este completă fără iepuraş, copiii şi-au făcut fiecare propria mască de iepuraş. În final, fiecare patrulă şi-a prezentat creaţiile iar un juriu, format din lideri, a desemnat patrula câştigătoare: Pădurarii Exploratori. După prânzul cald servit acolo, a urmat cea de-a doua parte a programului. Fiecare centru local a prezentat câteva tradiţii, obiceiuri, cântece sau porturi populare, specifice zonei din care veneau.
Ziua s-a încheiat cu acordarea diplomelor de participare, cu multe zâmbete, cu binemeritate aplauze, şi o mult aşteptată îngheţată.
Mai multe poze la Irina Bumbuc.