Că tot a venit primăvara, câţiva dintre seniorii şi liderii centrului nostrul local s-au hotărât să iasă la o tură până la peştera Poarta Zmeilor. După studierea îndelungată a celor 2 trasee posibile (pe Turda sau pe Aiud-Buru) şi câteva telefoane date pe la prieteni pentru a ne informa de starea drumului, am convenit că cel mai bun e traseul Alba Iulia – Teiuş – Aiud – Rimetea – Sălciua.
Am trecut aproape de Colţii Trascăului şi ne-am propus să îi vizităm şi pe ei cât de curând. Traseul spre peştera Poarta Zmeilor începe din centrul satului Sălciua, puţin cu maşina, iar apoi pe jos. La un moment dat, traseul se desparte spre Huda lui Papară în dreapta, respectiv Poarta Zmeilor în stânga. Un panou informativ ne anunţă că sunt 3 km (sau 3 ore) până la peşteră.
Prin pădure se vedeau urme ale unor mici alunecări de zăpadă, dar pentru început poteca nu ne solicită încă la maxim puterile.
Traseul a fost bine marcat, dar la un moment dat dădea impresia că ocoleşte prea mult şi am decis să o tăiem prin pădure. Bogdan şi Paul erau singurii care mai fuseseră la peşteră vreodată. Hartă nu aveam (ups 🙂 ) şi zăpada începea să fie mai măricică pe unde soarele nu ajunsese încă. Prima porţiune prin pădure a fost abruptă tare cu zăpadă până la genunchi şi înaintam destul de greu. Bogdan a luat-o în faţă să caute traseul, restul ne ţineam de el care cum puteam. În final am regăsit marcajul care ne-a dus la peşteră.
Numele vine de la un portal aflat în apropierea peşterii, pe unde se poate vedea valea Arieşului. Peştera în sine nu e spectaculoasă, dar cum încă era vreme rece, am putut vedea mici stalagmite de gheaţă şi fluturi şi păianjeni acoperiţi de mici picături de apă, parcă aşteptau să bată soarele să îi trezească. Picăturile de apă de pe tavan erau ca nişte steluţe în lumina frontalelor noastre. Am mai explorat un tunel în speranţa că peştera are secretele ei şi ne-am hotărât să ne întoarcem. Afară începuse să ningă cu fulgi mari şi era viscol, aşa că ne-am grăbit să ne întoarcem. Decizia a fost să urmăm tot traseul pe care am venit, având avantajul cărării deja bătute.
Ajunşi la maşini, am pornit spre casă. Aventura avea să continue pentru că cerul senin de dimineaţă era demult uitat, zăpada se încăpăţâna să cadă, ceaţa vroia sa fie şi ea cu noi, iar marginea drumului era tot mai greu de văzut. Am ajuns în final seara acasă, cu amintirea unei ture care a avut de toate: soare şi zăpadă, munte, stâncă, peripeţii, aventură, peisaje frumoase, prieteni dragi şi câteva sandwichuri minunate.