Căţărări, plăcinte şi multă voie bună, temerarii ştiu de ce

Ziua de duminică a început cu multă multă energie şi entuziasm pentru temerarii din centrul nostru local. Aşa că dimineaţă la ora 10, ne-am întâlnit în număr mare în parcarea de la Kaufland. Pregătiţi de drum cu rucsacii în spate şi entuziasmaţi de ziua care se pare că a fost de partea noastră, am plecat spre Ampoiţa.

Prima oprire: Pietrele Ampoiţei. Pentru început ne-am împarţit în 3 echipe, pentru a fi cât mai eficienţi şi să profităm la maxim de ziua însorită. Aşa că fiecare echipă şi-a ales un număr magic, iar pe baza lui s-a decis care echipă va fi prima la căţărat. În timp ce Bogdan le desluşea tainele căţărării primei echipe, ceilalţi ne-am jucat o sumedenie de joculeţe. După ce sclipirile soarelui (bliţul) a surprins suişul temerarilor pe stâncă, o mică gustărică a fost bine venită.

“Prima echipă a urcat „piatra”, iar celelalte două au avut jocuri. Mai întâi am jucat Super Găina, Nico a jucat un joc cu mingea cu membri echipei a doua, iar echipa trei a avut un joc cu orientare în spaţiu cu ajutorul busolei. A fost foarte frumos. Când a venit rândul echipei mele la căţărat, am mers într-o bucurie pentru că mi-era o foame de lup şi pentru ca îmi place să mă caţăr. Odată ce mi-am pus hamul şi casca am urcat cu viteză. Mi-a plăcut la nebunie.” ne povesteşte jurnalista patrulei Pollecats.

Agitaţia verzişorilor a fost compensată cu o bine meritată răcoreală, peştera Liliecilor. Acolo i-a aşteptat o mică surpriză. După îndelungi tratative cu stăpânii peşterii (liliecii), liderii au obţinut permisiunea ca echipele să exploreze „căsuţa” lor, dacă pot trece de următoarea provocare: să traverseze tărâmul stăpânit de ei fără lumină, bazându-se pe simţuri. Zis şi făcut, aceştia au pătruns în şir indian în beznă fiind ghidaţi de ultrasunetele liderului Nico. Ajunşi într-o oază de lumină, eforturile învăţăceilor au fost răsplătite cu eşarfa de temerar.

“Am trecut râul şi am început să urcăm o potecă îngustă, dar în final am ajuns la gura peşterii. Am intrat în ea şi mare fu surpriza când aflasem că unii dintre noi aveau să-şi depună jurământul de cercetaş.” ne spune Andreea (Jurnalista patrulei Pollecats).

“Nu am mers direct acasă, ci am mers la Casa cu Dor ca să mâncăm plăcinte. Mmm…! La sfârşit eram ruptă de oboseală, dar măcar fusese o zi plină.”

Astfel am încheiat peripeţiile din această aventură. Ne-am distrat de minune, iar noii membrii au primit felicitările noastre şi bineînţeles renumitele plăcinte din zonă.

Mai multe poze găsim la Irina.