3.5%

 

Din 2022 putem colecta formulare de redirecționare 3.5% exclusiv în format electronic. Noi o facem prin platforma redirectioneaza.ro.

Ce este 3.5%?

3.5% este o facilitate fiscală prin care o persoană poate redirecţiona 3.5% din impozitul anual pe venit (din salarii sau din alte surse, inclusiv chirii), către o organizaţie non-profit, unitate de cult sau pentru o bursă privată. 

Folosind 3.5%, plătitorii de impozite pot decide în mod direct ce se întâmplă cu o parte din impozitul pe care statul îl colectează de la ei.

La ce sunt folosiţi banii obţinuţi din campanie?

De când am deschis Centrul Cercetășesc, am investit sumele provenite din 3.5% pentru mici investiții în acesta.

În 2023, am decis să investim banii pe care îi strângem din 3.5% pentru a ne dota cu canoe și a demara programe cu activități acvatice pentru cercetași.

În perioada 2016 – 2019, sumele obținute din 3.5% au mers direct către proiectul nostru principal – construcția Centrului Cercetășesc Alba Iulia .

În trecut, principala destinație a fondurilor pe care le-am obținut prin 3.5% a fost achiziționarea de echipament (corturi, unelte, veselă, alte echipamente pentru activități) necesar desfăşurării în bune condiţii a activităţilor Centrului Local.

Ce trebuie făcut?

Pentru a direcţiona 3,5% din impozitul pe venit către Asociaţia Centrul Local “Axente Sever” Alba Iulia – filială a Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României, aveți două variante:

  • Completați formularul de aici și îl semnați pe ecranul telefonului. Platorma ni-l trimite nouă și noi îl depunem, tot electronic, la ANAF (varianta cea mai simplă)
  • Depuneți formularul direct la ANAF, completând declarația D230 de pe site-ul ANAF. Poate fi trimisă și prin SPV

Oricare ar fi varianta aleasă, declarațiile pentru 3.5% se depun până pe 25 mai în fiecare an pentru anul anterior. Puteți opta și să redirecționați 3.5% doi ani la rând aceleiași organizații.

Informațiile noastre pentru completarea manuală a declarațiilor sunt:

  • Denumire entitate nonprofit: Asociaţia Centrul Local “Axente Sever” Alba Iulia – filială a Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României
  • Cod de identificare fiscală: 11197758
  • Cont bancar: RO37BTRLRONCRT0622644901    

Suntem recunoscători pentru toată susținerea pe care continuați să ne-o oferiți!

2 Replies to “3.5%”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.