Ziua 5 şi ziua 6

Miercuri, după ce au ajuns cu toţii din hike, au avut loc atelierele pe ramuri de vârstă, de la noduri, orientare cu busola, aprinderea focului, până la construirea de cuptoare sub şi supraterane. Ne-am mai jucat, ne-am mai şi distrat, iar seara am cântat în jurul focului.

Atât miercuri, cât şi joi, ploaia nu ne-a lăsat în pace, însă nu ne-am lăsat şi ne-am continuat activităţile.

Joi am participat, pe ramuri de vârstă, pe patrule, dar şi individual, la activităţile din cadrul Olimpiadei Scout: Fugă-Viteză, Frunză, Scoutball, Gaşcă şi altele. Totodată, ne-am bucurat de vizita părinţilor şi a prietenilor, joi fiind Ziua Porţilor Deschise.

Azi ne pregătim pentru Seara Farfuriilor Deschise, în cadrul căreia fiecare patrulă găteşte un fel de mâncare pentru restul cercetaşilor, iar apoi, vom avea Fiesta Lupişorilor, pentru a ne lua rămas bun de la ei, aşa cum se cuvine.

Mâine vom avea un Cross Country Game, ne vom lua rămas bun de la lupişori, iar seara vom avea Fiesta, marcând ultima seară de camp.

Pe pagina noastră de Facebook am postat mai multe poze din camp şi din hike-ul exploratorilor.

A patra zi de camp

Azi au ajuns si lupisorii pe Taramul Zmeilor, unde s-au bucurat de o primire cum se cade. Temerarii s-au intors si ei din hike, sanatosi si entuziasmati de minunatiile vazute prin Ardascheia, Rimetea, Piatra Secuiului si Coltii Trascaului.

Exploratorii au mai ramas, ei fiind impartiti in mai multe directii: Cheile Silosului, Poarta Zmeilor, Huda lu’ Papara, Cetatea Trascaului, Piatra Secuiului si Coltii Trascaului.

In contiuare, azi lucram la constructiile pe subcampuri.

Primele zile de camp

Sâmbătă am ajuns cu bine la locul de camp. Ne-am amenajat corturile şi ne-am apucat de construit. Vremea nu a ţinut prea mult cu noi, sâmbătă şi duminică a plouat, însă noi suntem bine şi nu am avut probleme din cauza ploii, decât unele de organizare.

Hike-ul temerarilor s-a amânat de duminică pe azi, când au plecat şi exploratorii în hike. Urmează să ne întoarcem mâine seară, să-i primim cum se cuvine pe lupişori :).

Mai jos avem câteva poze de la prietenul nostru George, de la Yeti şi de la Pătrat.

Gala Voluntarilor Alba – Locul II – Proiecte de voluntariat, secţiunea Educaţie

Marţi seara a avut loc Gala Voluntarilor din Judeţul Alba, unde am participat alături de Paul Mantea, tânăr lider în cadrul CL. În cadrul Galei, noi, Centrul Local “Axente Sever”, am fost nominalizaţi la secţiunea Educaţie – Proiecte de Voluntariat, cu proiectul “Campul Centrului Local”, despre care am scris şi aici. Continue reading “Gala Voluntarilor Alba – Locul II – Proiecte de voluntariat, secţiunea Educaţie”