Forumul Național de Seniori, 16-18 Aprilie 2015

Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi saltă inima de bucurie când am ocazia să particip la evenimente cercetășești naționale. Din motive logistice, nu am apucat să particip ca senior la astfel de evenimente până anul acesta și mare mi-a fost bucuria când am văzut că perioada în care e organizat FNS coincide cu vacanța mea, așa că am hotărât că e musai să merg!

Continue reading “Forumul Național de Seniori, 16-18 Aprilie 2015”

Bucureşti Quest 2012 – Battle of The Bands

M-am urcat în trenul spre Bucureşti cu  nelinişte, nesiguranţă şi multe dubii. Capitala noastră nu-i tocmai oraşul cel mai lăudat şi experienţa mea cu el, ce-i drept, destul de limitată, n-a ajutat prea mult. Un oraş pestriţ, periculos, poluat şi zgomotos, asta-i imaginea generală despre oraşul lui Bucur şi asta era şi viziunea mea. Cu gândurile astea negre am părăsit Alba Iulia.

După o noapte furtunoasă şi nelipsitele peripeţii cu controlorii, am ajuns în Gara de Nord. Hello Bucureşti! Andrei ne aştepta în faţă la Mac, unde ne-a prezentat “instrucţiunile de folosire” ale oraşului: nu-ţi laşi geanta din mână, nu vorbeşti cu necunoscuţii pe stradă, nu dai şi nu cumperi nimic, evită locurile aglomerate…şi încă multe altele, numai bune să ne sperie bine aşa, de “bun venit” :).  Continue reading “Bucureşti Quest 2012 – Battle of The Bands”