Ziua Mondială a Cercetășiei partea 1

Pentru lupișorii Centrului Local, Ziua Mondială a Cercetășiei sărbătorită în mod tradițional pe data de 22 Februarie, a fost celebrată timp de 3 zile, printr-un camp de iarnă aproape de lacul Iezer. Mai multe detalii despre aventura lor pe tărâmul lui Akela ne-au povestit chiar ei în cele ce urmează:

12782143_1104343059585653_889355345_n_largeA trecut iarna cu zăpadă și frig, așa că lupișorii au intrat în preselecția concursului Rucsacul cu talente. Au lucrat mult în această perioadă, s-au pregătit intens pentru probe, așa că a venit timpul să plecăm înspre locul unde avea să se desfășoare concursul. Cu toată voia bună a lupișorilor și emoția părinților, ne-am strâns vineri pe la amiază să pornim spre lacul Iezer, o zonă superbă, între versanți cu păduri și brazi.
Am ajuns mai repede decât ne-am fi așteptat, așa că am profitat de timpul liber și am început activitățile încă de vineri. Ne-am cunoscut între noi, am întărit un pic relațiile în patrule, ne-am jucat împreună până când s-a lăsat întunericul. Înainte de culcare am avut parte și de o surpriza pusă la cale de către Akela, cea care ne-a și fost, de altfel, mentorul acestui camp. Surpriza a fost un foc de tabără puțin mai special, de care ne-am bucurat cu toții. Privindu-l am cântat cântece de munte cunoscute de toți lupișorii, și, rând pe rând, ne-am retras la somn.
Sâmbătă dimineața, am pornit spre Lacul Iezer, descoperind pe drum lupișorii de merit. Lupișorul explorator, cel care ne-a călăuzit pe traseu, lupișorul prieten cu natura, cel care ne-a povestit cât e de important să protejăm mediul înconjurător, lupișorul prieten cu animalele, lupișorul sanitar, lupișorul colecționar. Zona lacului ne-a impresionat pe toți, așa că am promis ca vom mai merge acolo cu proxima ocazie. După masa am petrecut-o la cabană, participând la ateliere. Am descoperit ce înseamnă lupișorul jurnalist, bucătar, sportiv și muzician. Seara a avut loc concursul Rucsacul cu talente, unde am fost cu toții căștigători, iar premiile pe măsură: fiecare patrulă a avut timp alocat cu liderul ei pentru a povesti. Unii dintre noi, veniți mai târziu la cercetași, am aflat despre ce semnifică eșarfa pentru un cercetaș, ce înseamnă patrulă, care este legea cercetașului.
Duminică, ne-am trezit puțintel mai târziu, dar ne-am redresat participând la realizarea tablourilor de camp. A fost un moment destul de emoționant pentru că a trebuit să schițăm într-un singur desen tot ce a însemnat campul pentru noi și nu a fost ușor deloc. Le-am pus rame și agățători și vor sta la loc de cinste în camerele noastre de acasă, să ne aducem mereu aminte de acest camp.

Nu doar lupișorii au sărbătorit Ziua Mondială a Cercetășiei, ci și celelalte unități de temerari și eXploratori. Povestea aventurii lor se va găsi în partea a 2-a acestui articol.

Ziua Mondială a Cercetășiei este sărbătorită la data de 22 Februarie, dată care reprezintă ziua de naștere a fondatorului Miscării Scout, Lordul Robert Baden-Powell. Organizația Mondială a Mișcării Scout este o organizație umbrelă, formată din 161 de Organizații Naționale de Cercetași aflate în 223 de țări și regiuni, fiind astfel una din cele mai mari organizații de tineret din lume. Mai multe detalii despre Organizația Mondială a Mișcării Scout se pot găsi pe scout.org , iar informații despre Organizația Națională Cercetașii României, istoria noastră, activitățile pe care le desfășurăm în țară, se pot găsi pe scout.ro .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.