Camp de eXplo- Șureanu

Într-o zi frumoasă de toamnă un grup fain de lideri s-au gândit să pună în aplicare un camp de eXploratori la cabana Șureanu. Zis și făcut.. Vineri, 23.10.2015, 17 cercetași s-au strâns în față la Electrica să fugă cât mai departe de invazia zombie care cucerise deja orașele din zonă și să găsească leacul pentru a salva omenirea.

 Drumul a fost plin de carii din cauza magmei zombii, dar în aproximativ 3 ore am ajuns la destinație, ne-am cazat rapid, am făcut focul și am mers la lacul din apropiere. Ne-a fost prezentat programul pentru următoarea perioadă de ședere la cota 1734m, am făcut 2, 3 poze si ne-am întors la cabană. Am mâncat prânzul și cina repede și ne-am pus pe zdrăngănit, cântat, compus până-n zori.

DSC_9993_large
Muntele nostru invadat de zombi

A doua zi dimineață la 7:30 ne-a fost dată deșteptarea –˃ catargul –˃ micul dejun. La 10 am plecat spre a cucerii vârful Șureanu. Înainte să plecăm am fost împărțiți în 3 echipe: B.R.E.M., Draconii, Floyd + Kapristania și am primit de făcut harta până la vârful Șureanu. Pe drum am povestit, am râs, am învățat să utilizăm corect busola, să construim o hartă, am cântat, ne-am oprit să facem poze, să admirăm peisajele cețoase, dar ne-am luptat cu puterile zombilor, Frig și Vânt. Cu atâta voie bună, am ajuns pe vârf. Ne-am luat porția de dulce, apă (înghețată) și am făcut un strigăt de CL foarte frumos.

DSC_0158_large
Câteva jocuri să ne încălzim

Când am ajuns la cabană, căldura mirifică ne-a lovit pe câțiva dintre noi, și am avut astfel parte de un pic de somn de amiază. Pe când ne-am trezit, ceața se ridicase și a ieșit soarele, iar liderii ne-au propus o ieșire pe pârtie. Ne-am jucat steaua, gașcă, british bulldog, la un minunat apus de soare. La sfârșit, înainte să plecăm, liderii ne-au pregătit o surpriză, aceea că 4 dintre cercetași să își depună promisiunea. Un moment emoționant pentru cei 4 fantastici. Cum a plecat soarele, s-a lăsat noaptea și frigul. Ni s-a pregătit o orientare pe timp de noapte destul de lejeră pentru cei care sunt la început.

DSC_0228_large
Momentul depunerii promisiunilor de eXplorator

În ultima zi am fost lăsați să dormim mai mult, noroc că am prins schimbarea ceasului. Pe la 10 Yeti ne-a adunat pe toți la lac și ne-a învățat cum funcționează treaba cu eXploratorii, marele proiect, ne-a spus despre Cetate, cadrul simbolic la eXploratori și cele 4 etape ale dezvoltării noastre personale. Ne-a explicat care sunt etapele pentru organizarea unui festival mare ( UP de exemplu) și multe altele.

Am ajuns toți cu bine acasă, bucuroși de ceea ce am realizat, ca am distrus invazia zombii, dar mai ales nerăbdători și cu gândul la următoarea ieșire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.