Amazonia 2015

Amazonul, legănul vieții, cel mai măreț fluviu din lume este un tăram fascinant unde granițele dintre mit și realitate se întrepătrund la fiecare pas. De-a lungul timpului, muilți viteji și-au pierdut viața în căutarea Grădinii Edenului, a Fântânii Tinereții și a altor secrete antice ce se ascund în inima Amazoniei. Cei care s-au întors teferi au dat de veste și altora despre minunile acestui loc magic, unde triburile amazoniene, restrânse ca număr și răspândite pe toată întinderea pădurii își trăiesc viața dintotdeauna în armonie cu milioanele de specii de plante și de animale, vegheate de către Spiritul Amazonului.

Misiunea noastră sacră, a celor patru mari triburi din adâncul Pădurii Amazoniene a fost, este și va fi pentru eternitată să protejăm în continuare cu toate forțele și priceperea noastră bogățiile și misterele Amazoniei – pământul ascuns de la izvoarele marelui fluviu, astfel încât pacea naturii si tradițiile noastre străvechi să rămână netulburate pentru mileniile ce vor veni.

Pentru a sărbători Spiritul Amazonului și pentru a continua tradiția, anul acesta ne întâlnim, din nou la Reuniunea Triburilor din Amazonia. În adâncul pădurii comunicarea între triburi este dificilă și transmiterea mesajelor poate dura foarte mult, astfel că doar șamanii – tămăduitori și sfătuitori care se găsesc, în numere restrânse, pe lângă fiecare trib și au o pasiune pentru culoarea vișiniu, reușesc, între reuniuni, să mențină legăturile între triburi – și atunci când convoacă reuniunea tuturor triburilor au întotdeauna un motiv întemeiat – doar cei mai bătrâni șamani au prins reuniunea anterioară.

La chemarea lor, noi, locuitorii din Amazonia ne-am pus pe drum spre locul cunoscut de întâlnire, aproape de cel mai ascuns izvor al mărețului Fluviu. Familiile extinse ale triburilor Tlupish’óri-lor, Tehmeh-Raa’ri-lor, X’plorath’ori-lor și Xen’ióri-lor vor avea ocazia de a se cunoaște, de a face schimb de experiențe și de tradiții, și de a învata meșteșuguri noi, alături de șamanii vișinii, pe numele lor străvechi L’Yi-deh’ri. Ca întotdeauna, reuniunea este și un prilej pentru familii și triburi de a-și demonstra iscusința și de a fi recunoscuți ca cei mai deștepți sau cei mai iscusiți din pădure. Pentru că apa curgătoare este simbolul sacru al vieții, al schimbării și al evoluției, triburile își schimbă componența după reguli bine cunoscute, bazate pe vrednicie, muncă și cinste – membrii ai unui trib trecând la alte triburi, unde vor avea ocazia de a-și împartăși și de a-și spori cunoștințele, urmând firul natural al vieții.

Ca rasplată pentru realizările noastre, Spiritul Amazonului ne răsplătește cu înțelepciune pentru anul care va veni, astfel încat să rămânem drepți față de noi înșine, față de toți ceilalți și față de divinitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.