Sâmbătă 14 Februarie 2015, ar fi trebuit să ne înghețe nasurile, să scârție zăpada sub tălpile bocancilor, dar în acest an, 14 Februarie a fost o zi de primavară timpurie. O zi de primavară cu cer senin și curat, cu soare cald și vesel, cu miros de pământ reavăn, cu fire de iarbă care abia răzbat ultimele pete de zapadă. O zi ideală pentru mici aventuri.
Așa că la ora 11:00 Zacuscarii și-au dat întâlnire în fața Muzeului Unirii din Alba Iulia unde aveau de rezolvat două provocări pentru „Calea Minții”.
Prima provocare, istoria religiilor în orașul nostru. La Muzeul Unirii ne-a așteptat Rareș, lider și el în grupul nostru, care ne-a reamintit respectul pe care trebuie să îl avem față de aproapele nostru. Însoțiți de el, am intrat în muzeu, am ascultat și am aflat lucruri noi despre istoria religiilor din oraș.
Cu cunoștințele înregistrate sau notate în caiețele, gata pentru a fi prelucrate,am pornit spre o nouă provocare, pentru că afară era o vreme minunată.
Urmatoarea provocarea a fost comunicarea cu natura, cunoașterea ei. Să nu uităm, natura este cea care ne dă forță, energie, care ne învață să ne jucăm chiar și atunci când crești și devii adult.
Căutam un parc, un petec de pământ cu pete de zăpadă și smocuri de iarbă, dacă ar avea și copaci ar fi perfect.
Am căutat și am și găsit, un loc plin de istorie, dar și natură, locația Obelisc, pe Dealul Cetății din oraș. Cerul senin ne umplea sufletele de veselie, soarele ne încălzea cu ale sale raze, vântul ne șoptea în urechi istoria locului în care ne aflăm. Copiii au uitat de școală, de teme, că era doar o zi de sâmbătă … era lumea lor, o lume plină de nevinovăție în care zburdau și n-aveau nici o grijă. Am uitat și noi adulții pentru o zi, că nu mai suntem copii și am intrat în jocul copilăriei.
Am închis împreună cu cei mai veseli temerari ochii și am ascultat zgomotele din jur, am inspirat adânc aerul de primavară, ne-am plimbat desculți prin iarbă, cu riscul unor răceli, dar am facut-o și pe asta!
Cuvintele care au descris la final experiența trăită ne-au arătat, că suntem diferiți, dar frumoși, că intensitatea simțurilor este diferită, dar toți simțim și știm să explicăm ceea ce simțim.
Mai vrem să trăim astfel de zile, mai vrem să râdem, să fim copii!
Să nu uităm să zâmbim!