Un sprijin pentru Consiliul Centrului Local

Consiliul Centrului Local este un grup de cercetași adulți, voluntari, desemnați democratic prin vot odată la trei ani care sunt responsabili cu managementul Centrului Local –  planificare, identificarea resurselor, finanțarea proiectelor, relația cercetașilor cu mediul extern (media, autorități, site, pagina de Facebook), gestiune financiară, pregătirea adulților voluntari, relația cu organizația națională, și orice alte sarcini de acest fel.

Consiliul este o un mix între o structură decizională și, pe latura de management, de cele mai multe ori și executivă. În paralel, cel puțin o parte din membrii Consiliului activează în același timp ca și lideri la unități.

Pentru o dezvoltare durabilă, în mandatul trecut (care s-a încheiat în aprilie 2014) am făcut pași pentru a “așeza” câteva din chestiunile administrative – spre exemplu, am definit responsabilitățile din Consiliul Centrului Local legate de pozițiile respective, și nu de persoanele care le ocupă – am notat responsabilitățile fiecărei funcții (fișe de post) și am început să documentăm modul în care ne-am obișnuit să facem lucrurile (pentru a transforma lucruri învățate prin experiență în câteva proceduri elementare).

Ultima întâlnire
Cea mai recentă întâlnire a Consiliului Centrului Local, 17 ianuarie, la Cluj

În mandatul curent, următoarea etapă a fost crearea unui grup suport pentru Consiliu – o echipă (tot de voluntari) care să aibă rolul de a lucra împreună cu fiecare din membrii Consiliului pe responsabilitățile lor respective. Acest grup a fost gândit pentru a deschide un pic echipa administrativă care începuse să devină cam ermetică sub presiunea unor liste de task-uri foarte încărcate, dar și pentru a pregăti o următoare generație de cercetași care să poată prelua, în viitor, și zona de management a Centrului Local. De asemenea, având în vedere că întâlnirile noastre au loc o dată la două săptămâni, în persoană, și că membrii Consiliului locuiesc în trei orașe diferite, ne-am gândit că ar fi o soluție bună pentru a avea fiecare zonă de lucru din Consiliu reprezentată la întâlniri, chiar dacă nu de titularul respectiv.

Am decis să lansăm un apel deschis pentru acest grup suport către lideri, dar și către seniori și eXploratori peste 16 ani (vârsta minimă pentru o candidatură în Consiliul Centrului Local este de 18 ani). Ne-am bucurat să primim candidaturi bune și foarte bune, iar după o discuție de jumătate de zi, în luna noiembrie am decis următoarea componență pentru primul grup suport al Centrului Local:

  • Iulia Fântână, ajutor de lider la lupișori, pe partea de Trezorerie (Nico Mihălțan)
  • Geri Conțiu, explorator în patrula Kapristania de Răsărit, pe partea de Secretariat (Adi Cozma)
  • Ale Negruț și Luiza Bobăilă, senioare în unitatea Pinguinii Glaciari, pe programe (Pătrat – Marius Oancea) – ambele candidaturi au fost foarte bune și am decis că la programe este suficient de lucru pentru o echipă mai mare.
  • Paul Mantea, ajutor de lider la temerari, pe partea de Imagine (Florina Pauleti)
  • Cătălin Răzăilă, ajutor de lider la temerari, pe partea de Resurse Umane (Carmen Pauleti)
  • Nicu Mihălțan, adult în cercetășie și un “veteran” al Centrului Local, ca suport pentru Șeful Centrului Local (yeti)

Le urăm succes și mult spor în noile responsabilități, în ceea ce se anunță un an foarte bogat în activități cercetășești, și ne propunem să să vă ținem informați cu privire la modul în care se dezvoltă această nouă structură a Centrului nostru Local.

Cătă și Paul, membrii primului grup suport
Cătă și Paul, membrii primului grup suport

Am decis să publicăm acest articol acum, ca să avem timp să ne facem rodajul – și suntem fericiți să vedem că după două întâlniri de Consiliu în formatul acesta și o ediție de UP intensă între ele –  lucrurile par să se așeze frumos și echipa această extinsă să își intre în mână.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.