Zacuscarii în Parcul de Aventură

Unitatea de temerari Zacuscarii a decis să organizeze o întâlnire pentru însemnul elementar Sport. Aveam nevoie de ceva mai activ, mai ales că și vremea a început să țină cu noi. Am aflat noi de la niște surse sigure cum că în pădurea din apropierea orașului s-ar fi amenajat un parc de aventură. Primul gând a fost că sigur au trecut maimuțele ce ne dădeau de furcă în Haiticul Lupișorilor și si-au întins ele niște liane pe acolo. 

IMG_7302_largeSâmbătă dimineața, am pornit așadar hotărâți să vedem ce și-au construit maimuțele în pădure. Mai cu o poveste, mai cu o mică pauză, am văzut că drumul intră în pădure și se termină. Corzi agățate în copaci, panouri cu tot felul de prize de cățărat în ele, scărițe și alte improvizații din lemn și coardă, erau peste tot. Nici o maimuță în schimb. Am aflat de la Ciapci, unul dintre liderii noștri că instructorii parcului urmează să sosească. Am hotărât că într-adevăr este un parc de aventură pentru copii și adulți și că nu avem să ne întâlnim cu nici o maimuță.

Am trecut așadar să ne facem încălzirea, doar urma să ne cățărăm o bucată de vreme prin copaci și nu vroiam să avem febră musculară a doua zi. Cum am terminat să ne întindem mâini, picioare, gât și restul, au sosit și instructorii. Ne-am echipat repede cu ham, lonjă, carabiniere și scripete și ne-am aliniat frumos în fața traseului școală unde urmau să ne fie prezentate regulamentul și tehnicile de folosire a echipamentului.

IMG_7305_largeAm trecut cu toții cu bine de examenul de pe traseul școală și am primit dreptul de a încerca celelalte trasee recomandate pentru copii de vârsta noastră. Am avut de trecut tot felul de probe: pânză de păianjen, bușteni mișcători, liana lui Tarzan, panoul de cățărare, năvodul, tiroliană. Cel mai mult ne-au dat de furcă buștenii. Pentru că ne-am descurcat pe traseu, la final, instructorii au oferit șansa celor care au vrut să se dea o tură pe tiroliana mare (de pe traseul pentru adulți). Am avut și noi câțiva viteji care au prins curaj și au avut parte de o experiență frumoasă “zburând” aproape de vârful copacilor.

Pentru că ne-a plăcut tare mult în parcul de aventură, am promis că o să revenim cât de curând. Cine știe, poate o să devenim și noi instructori într-un asemenea parc.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.