Ale si Yozsy la Senioriada

La cea de-a IV-a ediție a Senioriadei am reușit și noi să ne mobilizăm și am participat cu doi reprezentați, Ale și Tudor (zis și Yozsy). După o experiență de patru zile la poalele Făgărașului, ne-au povestit ce au făcut și cu ce cunoștințe noi au venit acasă.

 

Ale si Tudor in Sibiu
Ale si Tudor in Sibiu

Ziua întâi

Ajunși la poalele Munților Făgăraș, în comuna Porumbacu de Jos, am fost împărțiți pe patrule mixte, alături de cercetași din celelalte centre locale din țară. Eram 30 de cercetași care au reușit să ajungă din Africa în Asia în doar câteva minute. Iar pentru a simți și mai mult că am ajuns pe meleaguri străine, prima nostră provocare a fost să învățăm japoneza, și nu oricum: am reușit să ne scriem numele nostru, în japoneză, pe ecusoane. Dar provocările nu s-au oprit aici. Am montat cortul legați la ochi și am făcut și sumo cu sacii de dormit.

Ne pregateam de jocuri
Ne pregateam de jocuri

Ziua a doua

Ne-am trezit dis-de-dimineață. Era plin de copii în curte. Nu știam că va trebui să ținem ateliere pentru copii, dar i-am văzut atât de voioși și dornici de a învăța ceva nou, încât ne-am făcut curaj să lucrăm cu ei. Nici unul din noi nu a mai lucrat vreodată cu copii atât de mici, și nici nu ne vedeam făcând vreodată asta. Am ținut ateliere cu copii de școală generală. Unul de noduri și tehnici de apris focul, și unui cu limbajul semnelor. Dupămasa ne-am împărțit în patru patrule pentru atelierul de publicitate, iar provocarea noastră a fost să facem o reclamă la leșie. Cred că nici nu mai trebuie precizat că jumătate din cei prezenți au avut nevoie de dicționar înainte de a trece la treabă. Seara am plecat în hike, cu aceleași patrule, pe la 10, din păcate în partea opusă Făgărașului, spre dezamăgirea noastră. Hike-ul a fost defapt un circuit. Două patrule mergând într-un sens și două în celalalt urmând să se întâlnească la jumatate. Ajunși însă la căminul cultural, am fost întâmpinați cu un tradițional ceai de fructe chinezești. Iar asta se întâmpla undeva la 6 dimineața.

Hike de noapte
Hike de noapte

Ziua a treia

Am participat la 2 ateliere, hate speech (discursuri negative) și atelier despre ramura de vârstă a seniorilor, sistemul lor de progres și rolui lui în dezvoltarea personală a tinerilor. Dupamasa a avut loc un village quest, o experiență nouă pentru noi, în care am descoperit adevărată viață dintr-un sat ardelean. Am măturat la oameni în curte acolo unde au avut nevoie de ajutor, dar nu oricum, ci legati la mâini, am scos apă din fântână legați la ochi și am aflat unde locuiește Popa, fără să vorbim. Dupa ce am ajuns înapoi părinții Andreei, care locuiesc în Porumbacu de Jos, ne-au așteptat cu o masă tradițională, chinezească, tocană cu cârnaț și murături, mâncată cu tradiționalele betigașe românești 🙂 Poate nu o masă tradițională chinezească, dar una foarte delicioasă. Seara s-a încheiat cu un moment spiritual și un eveniment social în still bollywood, cu Iulia Vântur, Samurai Jack și un actor/regizor indian.

Ziua a patra

A patra ediție a Senioriadei s-a încheiat într-o manieră cercetășească. Am fost felicitați și premiați cu diplome și badge-uri. Din pacate unii din noi și le-au pierdut, dar au rămas cu amintirile placute și cu prieteniile formate.

Mai multe poze puteți găsi și în albumul nostru, pe scoutfile. Pozele sunt de la Andrei și Tudor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.