Atelier de mărţişoare în junglă

Bun venit primăvară! Asta au spus lupişorii albanezi în cadrul întâlnirii de săptămâna trecută. Ne-am înarmat cu tot felul de “briz-brizuri” şi nelipsitul şnur şi am încercat să facem câte un mărţişor pe care să-l dăruim persoanelor dragi nouă.

Ne-am enervat, ne-am şi supărat, am uimit, ne-am străduit şi astfel, după spusele mamelor, am realizat adevărate simboluri ale primăverii. Asta, spunem noi, a fost doar încălzirea… să vedem ce vor spune mamele când vor vedea surprizele de 8 Martie!

OLYMPUS DIGITAL CAMERAŞi pentru că se anunţa vreme bună şi frumoasă, ne-am şi încălzit puţin muşchii pentru viitoarele hike-uri, participând pe două echipe la o ştafetă cu obstacole. Lupişorii s-au încurajat unii pe alţii, au pus suflet şi energie, iar într-un final, echipa cea mai rapidă a câştigat câte un pumn de bomboane pe care le-a împărţit şi cu cea de-a doua echipă, amintindu-ne încă o dată că suntem un haitic cu adevărat unit.

Celor care nu au primit mărţişorul nostru, le trimitem câte unul pentru fiecare pe cale virtuală şi le urăm o primăvară minunată, cu multe împliniri şi cât mai multe activităţi cercetăşeşti!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.